spot_img
joi, 15 ianuarie, 2026
1.8 C
București

Daea: În unele zone culturile agricole sunt compromise total

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat că în unele zone culturile agricole sunt compromise total din cauza secetei, dând exemplu Buzăului, judeţ pe care l-a vizitat, şi unde ”e numai praf”. Ministrul Agriculturii crede că situaţia poate fi scoasă ”la lumină”, dar nu poate aprecia în ce proporţie.

“Da, în suprafeţele posibile de irigat – că România nu poate să irige întreaga suprafaţă a ţării, însă este un regret al nostru şi în primul rând al meu, pe care l-am consemnat la faţa locului văzând pierderile de cultură şi, evident, chinurile pe care le au fermierii, în condiţiile în care în acest moment dificil s-au îndreptat asupra lor şi condiţiile climatice şi scumpirea inputurilor din agricultură”, a afirmat ministrul Agriculturii.  

El a mai anunţat că fermierii i-au cerut să schimbe destinaţia culturilor afectate de secetă.  

”Lucrurile sunt mai grele la culturile prăşitoare. Sunt parcele şi parcele, sunt culturi şi culturi, sunt zone şi zone. Acolo unde precipitaţiile au căzut şi unde au putut fermierii să aducă apa prin mijloacele lor pe care le-au putut realiza de-a lungul vremii, având o sursă de apă, lucrurile sunt bune. Acolo, însă, unde nu au căzut precipitaţii, avem pierderi de cultură care înseamnă şi compromiterea totală a unor suprafeţe. Am fost acolo la orele 12 noaptea, la Buzău. Mă întreba cineva că ce caut eu noapte? Păi nu mi-a ajuns ziua, că mă duceam ziua. (…) Acolo e numai praf. Noaptea, de regulă, găseşti o rouă în cultură, acolo nu exista. Porumbul a murit. Şi fermierii mi-au cerut următorul lucru, Domnule ministru, se mai face porumbul? Nu. Daţi-ne voie să îi schimbăm destinaţia pentru că ne trebuie, pe de o parte furaje şi iată că folosim masa vegetativă care o avem, pe de altă parte, ne eliberăm şi noi terenurile pentru a pregăti cultura următoare”, a menţionat ministrul Agriculturii.  

Întrebat dacă scoate situaţia la lumină şi dacă da, în ce proporţie, Petre Daea a răspuns: “Altfel nu veneam.  Scot la lumină ceea ce pot să scot. Nu ştiu care este procentul, dar, o scot la lumină. Eu nu pot să cresc producţia, eu trebuie să leg anii agricoli. Este un mare pericol în acest moment când nu ai prima cultură din care să obţii venit”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rușii au cucerit in 2 săptămâni din ianuarie 300 de kilometri pătrați

    Forțele ruse au cucerit peste 300 de kilometri pătrați...

    Gafă la Interne cu o poezie de Eminescu

    Câteva versuri dintre-o poezie a lui Mihai Eminescu postate...

    The Economist: Rușii înaintează încet

    Săptămânalul britanic The Economist creionează un tablou pesimist al...

    Trump nu crede in fiul șahului Iranului

    Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri că liderul...

    Ministrul de externe iranian anunță că revoltele s-au terminat

    Ministrul iranian de externe, Abbas Arakchi, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare