Cuvintele pe care Iohannis nu le rostește/ Președintele Poloniei: Ucrainienii au produs rău țării mele

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că relațiile polono-ucrainene sunt dificile din punct de vedere istoric, însă a asigurat că intenţionează să „rezolve această problemă”.

Liderul de la Varşovia consideră „enorm” răul pe care ucrainenii l-au „produs țării sale” în trecut. „Crima de la Volin, asasinarea polonezilor și întregul caz legat de al Doilea Război Mondial și după cel de-al Doilea Război Mondial. Răul pe care ucrainenii l-au provocat asupra noastră a fost enorm, este dificil de descris” – a remarcat preşedintele Poloniei. Pe de altă parte, Andrzej Duda nu a exclus faptul că Ucraina, de asemenea, are diverse pretenții față de Polonia. „Prin urmare, aceasta este o problemă reciprocă. Trebuie să o rezolvăm. Aşa cum această problemă a fost rezolvată, la un moment dat, cu Germania și această prietenie și cooperare au fost posibile, în pofida faptului că istoria nu se uită niciodată, pentru a nu se mai repeta. La fel ne vom strădui şi în acest caz (în relaţia cu Ucraina, n.r.)” – a explicat președintele polonez. Andrzej Duda a adăugat că, „în acest context, nu trebuie să uităm că trăim în prezent și că viitorul este în faţă”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare