CUTREMUR IN TENIS: 20 de jucatori importanti in Mafia pariurilor

Peste 20 de tenismeni importanţi ar trebui investigaţi pentru posibile legături cu mafia pariurilor, a declarat procurorul italian Roberto Di Martino, citat de BBC. Potrivit lui Di Martino, numele acestor jucători apar în dovezi confiscate de la pariori suspectaţi de trucarea de meciuri. Doi dintre aceşti tenismeni au figurat în primele 20 de locuri ale ierarhiei ATP, informează Digi Sport.

Până acum, doar italienii Potito Starace şi Daniele Bracciali au fost investigaţi şi puşi sub acuzare, însă Di Martino spune că şi alţii ar trebui investigaţi. Starace şi Bracciali au fost suspendaţi pe viaţă în luna august, dar primul a fost exonerat, iar pedeapsa celui de-al doilea a fost redusă la un an.

Procurorul a indicat că instanţele tenisului ar trebui să facă mai mai mult cu dovezile adunate de el.

„Cu siguranţă, dacă aceşti jucători ar fi fost italieni, ar fi fost măcar chestionaţi. Ar fi trebuit să dea nişte explicaţii”, a declarat Di Martino. El a condus o anchetă, care a durat doi ani, vizând o reţea suspectată de trucarea de meciuri, implicând jucători şi pariori italieni. Anchetatorii au analizat conversaţii pe chat şi înregistrări ale unor convorbiri telefonice între jucători şi pariori.

Potrivit lui Di Martino, pariorii au menţionat mai bine de 20 de jucători care nu sunt italieni, iar aceştia ar trebui investigaţi de Unitatea de Integritate a Tenisului (TIU). El nu a dezvăluit identitatea acestor jucători, dar a adăugat: „Interesant, nu sunt aşa-zişi tenismeni de categoria a doua, ci printre ei sunt şi jucători de o anume importanţă”.

Di Martino susţine că are dovezi concrete privind două meciuri disputate de Starace în 2009 şi 2011 la Barcelona. El suspectează că mai mulţi jucători ar fi putut aranja alte 30 de partide, inclusiv la Wimbledon şi Roland Garros.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare