Cutremur in opoziția greacă

Alţi nouă deputaţi au părăsit joi partidul de stânga Syriza, principala formaţiune de opoziţie elenă pradă unor grave turbulenţe după alegerea surprinzătoare la conducerea ei, în septembrie, a unui fost trader de la Goldman Sachs, informează AFP conform Agerpres.

Printre deputaţii care şi-au anunţat plecarea figurează mai multe personalităţi ale partidului şi foşti miniştri, cum ar fi Effie Achtsioglou, fost ministru al Muncii şi contracandidata învinsă a noului lider al partidului Stefanos Kasselakis.

Într-un comunicat, cei care au părăsit partidul l-au acuzat pe Kasselakis că are o atitudine „nedemocratică” şi că „distruge partidul” care a condus primul guvern de stânga al Greciei în 2015-2019.

Acest om de afaceri în vârstă de 35 de ani este acuzat de vechi membri ai partidului că negociază o virare spre centru-dreapta a fostului partid al stângii radicale, ce fusese condus vreme de 15 ani de Alexis Tsipras.

După plecarea lor, Syriza nu mai numără decât 36 de deputaţi în Parlamentul cu 300 de locuri, cu doar patru mai mulţi decât partidul socialist PASOK care se află pe locul doi. De asemenea, Syriza scade în sondajele de opinie care l-au clasat recent în urma PASOK.

Fostul ministru de finanţe Euclide Tsakalotos, artizan, în cadrul guvernului lui Alexis Tsipras, al redresării financiare dictată de Uniunea Europeană, a dat, împreună cu un alt deputat, startul demisiilor din partid, pe 12 noiembrie, urmaţi de un grup de 44 de alţi membri ai Syriza.

Într-un comunicat, aceştia l-au acuzat pe Kasselakis de „trumpism” şi de reprimarea vocilor critice, reproşându-i populismul şi dorinţa de a reorienta partidul.

Zeci de militanţi ai partidului au părăsit de asemenea rândurile lui săptămâna aceasta.

Dacă îşi unesc forţele, cei 11 deputaţi care au părăsit Syriza sunt suficienţi pentru a forma un grup separat în Parlamentul Greciei.

Stefanos Kasselakis, un necunoscut pe scena politică în urmă cu doar câteva luni, a surprins pe mulţi în septembrie atunci când a fost ales la conducerea partidului Syriza zdrobit la cele mai recente alegeri legislative, un regres răsunător care l-a determinat pe Alexis Tsipras să se retragă la sfârşitul lui iunie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare