Curtea de Justiţie a UE: Statele membre au dreptul de a interzice sau restrânge UberPOP

Franţa şi celelalte state membre ale Uniunii Europene au dreptul de a interzice sau restrânge exercitarea ilegală a unei activităţi de transport precum UberPOP, fără a notifica în prealabil Bruxelles-ul, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), transmit AFP şi Reuters.

Dosarul viza utilizarea de către Uber a şoferilor fără licenţă de taximetrie în cadrul serviciului UberPOP în Franţa, serviciu care între timp a fost suspendat şi în consecinţă decizia CJUE nu va afecta operaţiunile Uber din Franţa.

Uber a susţinut că autorităţile franceze ar fi trebuit să obţină aprobarea Comisiei Europene pentru o nouă lege care viza serviciile de taximetrie, adoptată în luna octombrie 2014, lege care conţinea şi prevederi cu privire la aplicaţiile de mobilitate. Întrucât Franţa nu a solicitat aprobarea Comisiei, Uber susţinea că acuzaţiile formulate împotriva a doi din managerii Uber din Franţa nu sunt legale.

Potrivit legislaţiei europene, actele normative naţionale care afectează serviciile digitale trebuie notificate în prealabil Bruxelles-ului pentru a se asigura că nu distorsionează piaţa unică.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare