Reţete medicale în valoare de 3.551.000 de lei au fost eliberate de către medici fără specializarea necesară, potrivit Raportului Curţii de Conturi privind evaluarea performanţelor unor Programe Naţionale de Sănătate derulate în perioada 2012-2014 la Ministerul Sănătăţii şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), transmite Mediafax.
De asemenea, CNAS a validat eliberarea de medicamente în valoare de 63.000 de lei, pentru pacienţi care erau decedaţi la data eliberării din farmacii a respectivelor medicamente. În acelaşi document se arată şi faptul că unităţile sanitare au achiziţionat materiale sanitare şi medicamente peste stocurile necesare şi că preţurile de achiziţie au fost diferite de la o unitate la alta, deşi produsele proveneau de la acelaşi furnizor. Raportul Curţii de Conturi menţionează şi lipsa de implicare a Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte controlul implementării Programelor Naţionale de Sănătate pentru diabet şi boli rare, deşi aceasta este una dintre principalele atribuţii ale sale. În total, cheltuielile nejustificate se ridică la 9.424.000 de lei, informează Gândul.
Raportul Curţii de Conturi pentru perioada 2012-2014, întocmit în urma analizării activităţii Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a unui număr de 21 de Case Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), în cadrul programului naţional de diabet zaharat, arată că în perioada 2012-2014 au apărut cheltuieli nelegale în valoare estimată de 9.424.000 lei.
Astfel, medici care nu beneficiază de specializarea necesară prescrierii de reţete pentru afecţiuni diabetice au eliberat reţete în valoare de aproximativ 3.551.000 de lei.
Aceste reţete au fost validate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), contrar legii.
Mai mult, de la 1 ianuarie 2012 şi până la 31 decembrie 2014, CAS a validat eliberarea de medicamente de către farmaciile cu circuit deschis, pe numele a 71 de pacienţi care figurau decedaţi în statistici. Valoarea respectivelor medicamente s-a ridicat la 63.000 de lei. Deşi medicii au prescris pastilele atunci când pacienţii erau în viaţă, ele au ieşit din farmacii în baza reţetelor după data decesului.
De asemenea, aceeaşi procedură a fost aplicată şi în cazul a 139 de pacienţi pentru care s-au eliberat medicamente în valoare de 33.000 de lei folosindu-se de numele pacienţilor care figurau decedaţi la data prescrierii.
În ceea ce priveşte pacienţii incluşi în Programul naţional de diabet zaharat, pentru 1.242 dintre ei au fost emise şi eliberate prescripţii medicale în valoare de aproximativ 452.000 de lei, în perioada în care aceştia figurau ca fiind internaţi în spital. Acest lucru este ilegat, având în vedere că legislaţia în vigoare precizează că un pacient nu poate beneficia în acelaşi timp de tratament intraspitalicesc şi de servicii medicale din ambulatoriu, pentru care este nevoie de prescripţie medicală.
Dacă ne referim la procedura de acordare a reţetelor pentru persoanele care suferă de afecţiuni diabetice, potrivit căreia pacienţii trebuie să treacă periodic pe la comisiile de specializare pentru a se putea începe sau continua un anumit tratament, acest procedeu nu a fost respectat. Astfel, s-au eliberat prescripţii medicale în valoare de 5.325.000 de lei fără ca pacientul să treacă pe la aceste comisii.