spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăhighlightCurtea de Apel Timișoara a respins cererea SUA de extrădare a hackerului...

Curtea de Apel Timișoara a respins cererea SUA de extrădare a hackerului care a spart mailurile lui Colin Powell

-

Curtea de Apel Timișoara a respins, vineri, solicitarea autorităților SUA de extrădare a lui Lazăr Marcel Lehel, care a violat corespondența electronică a mai multor personalități americane, cel mai mediatizat caz fiind al fostului secretar de stat Colin Powell.

- Reclama -

În Încheierea pe scurt a CAT, magistrații arată că ‘în temeiul art. 52 alin. 7 rap. la art. 58 alin. 4 și 6 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene și art. 13 rap. la art. 14 alin. 1 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111/2008, respinge cererea formulată de autoritățile din Statele Unite ale Americii, privind predarea temporară a persoanei solicitate Lazăr Marcel Lehel. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu contestație în 5 zile de la pronunțare’.

- Advertisement -

La termenul de vineri, Lazăr nu a fost prezent în sala de judecată, acesta fiind deținut în Penitenciarul Arad.

FBI-ul a cerut oficial extrădarea lui Marcel Lazăr Lehel, alias Guccifer, pentru a răspunde în față unui tribunal din Statele Unite ale Americii pentru că ar fi spart conturile de e-mail ale unor personalități și ar fi dezvăluit corespondența lor privată.

- Advertisement -

Marcel Lazăr Lehel, hackerul cunoscut sub numele de „Guccifer” sau „Micul Fum”, devenit celebru după ce a spart conturile de e-mail aparținând unor persoane publice din România, printre care și pe cel al directorului SRI, George Maior, a fost condamnat în iunie 2014 de Tribunalul București la șapte ani de închisoare cu executare.

Procurorii DIICOT îl acuză pe Marcel Lazăr Lehel că, în cursul anului 2013, a accesat în mod repetat și fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparținând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidențiale aflate în poșta electronică. Printre persoanele al căror e-mail a fost spart de „Guccifer” se află directorul SRI, George Maior, și europarlamentarul PSD Corina Crețu.

Marcel Lazăr Lehel, cunoscut ca „Guciffer” sau „Micul Fum”, a devenit celebru după ce a spart conturi de e-mail ale unor oficiali americani, printre care Colin Powell, membri ai familiilor Bush și Rockefeller, dar și ale unor vedete din SUA.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img