spot_img
marți, 3 februarie, 2026
-1.5 C
București

Curtea de Apel Braşov a anulat Hotărârea Guvernului privind aprobarea modelului pentru steagul municipiului Sfântu Gheorghe

Curtea de Apel Braşov a anulat Hotărârea Guvernului privind aprobarea modelului pentru steagul municipiului Sfântu Gheorghe, adoptată în iunie anul trecut. Hotărârea, anunţată miercuri, nu este definitivă.

Secţia contencios administrativ a Curţii de Apel a admis obiecţiile a două asociaţii româneşti: Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, care a iniţiat procesul, iar ulterior a intervenit Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), iniţiatoarea a sute de procese împotriva simbolurilor şi inscripţiilor maghiare.

Potrivit portalului de ştiri Székelyhon.ro, Árpád Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a declarat, în decembrie anul trecut, în cadrul unei conferinţe de presă, că, din câte ştie el, cele două organizaţii contestă lipsa simbolurilor care fac referire la “prezenţa românilor” şi sunt nemulţumite de faptul că drapelul municipiului conţine culorile drapelului secuiesc (aur şi albastru).

La propunerea UDMR, membră a coaliţiei guvernamentale, Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care aprobă utilizarea oficială a drapelului oraşului din Ţinutul Secuiesc. Potrivit unui comunicat al UDMR, steagul municipiului Sfântu Gheorghe este format dintr-o pânză dreptunghiulară, tăiată orizontal, aur-albastru, purtând în mijloc stema municipiului. Stema se compune dintr-un scut triunghiular, în care într-un câmp albastru, pe trei coline verzi, se află un zid de cetate crenelat, cu două turnuri crenelate de aur, întrerupte în mijloc de o turlă de biserică. Deasupra turnului din dreapta se află un soare de aur, iar deasupra celui din stânga, o semilună de argint. Colina din mijloc, mai înaltă, este încărcată cu o efigie care reprezintă scena învingerii balaurului de către cavalerul Sfântu Gheorghe, de unde provine şi denumirea oraşului.

“În ultimii ani, dreptul comunităţii noastre de a-şi folosi în mod liber simbolurile a fost adesea negat. Din acest motiv, UDMR şi-a propus oficializarea drapelelor şi stemelor localităţilor din Transilvania ca o sarcină importantă a activităţii sale de guvernare”, se arată în buletinul informativ al Uniunii care îl citează pe vicepremierul Hunor Kelemen, preşedintele UDMR. Politicianul a adăugat că scopul lor este ca toate comunităţile să se simtă acasă pe plaiurile natale, iar utilizarea liberă a simbolurilor contribuie la acest aspect într-o măsură importantă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După protestele din maghiarime, Kelemen Hunor cere Guvernului să reducă taxele locale

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că va...

    Ucrainienii ne-au distrus turismul din Deltă

    Operatorii din Delta Dunării reclamă faptul că numărul turiștilor...

    Deutsche Welle: Greșelile care îl înfundă pe Bolo

    Ilie Bolojan e primul șef de guvern liberal care...

    Creșterea TVA se dovedește un eșec de proporții

    Guvernul a câştigat 11 mili­arde de lei (2 mld....

    Șeful Poliției ucrainiene: Majoritatea ucrainienilor nu vor să se înroleze in Armată

    Majoritatea ucrainenilor care urmează să îndeplinească serviciul militar nu...

    Ungaria acuză manifestările „antimaghiare” din România: Evacuarea unui abate și FK Csíkszereda

    Manifestările antimaghiare sunt în continuare prezente în România atât...

    Ambasadorul britanic in Dâmbovița: Investiție într-un proiect energetic

    Ambasadorul Marii Britanii la București, Giles Portman, a declarat,...

    Fosta asistentă a lui Epstein: Epstein i-a prezentat-o ​​pe Melania lui Donald Trump

    Dosarele declasificate ale lui Jeffrey Epstein, acuzat de trafic...

    Articole relationate

    Categorii populare