Curtea Constituţională germană a declarat neconstituțională interzicerea ”serviciilor comerciale de asistenţă la sinucidere”

Curtea Constituţională germană a decis miercuri că o lege din 2015 care interzice ”serviciile comerciale de asistenţă la sinucidere” este neconstituţională, transmite AFP conform RFI.

Legea îi priva pe pacienţii în fază terminală de ‘dreptul de a-şi alege moartea’, a explicat Andreas Vosskuhle, preşedintele Curţii Constituţionale, cu sediul la Karlsruhe.

Instanţa fusese sesizată de asociaţii germane şi elveţiene de asistenţă la suicid, de medici sau de pacienţi.

În 2015, după dezbateri aprinse, Bundestagul a interzis asistenţa ‘organizată’ la suicid, pentru care sunt prevăzute pedepse cu până la 3 ani de închisoare, precum şi ”promovarea comercială” a sinuciderii asistate.

În 2017 însă, Curtea administrativă de la Leipzig, cea mai înaltă jurisdicţie administrativă germană, a dat o decizie surpriză, şi anume că, ‘în cazuri excepţionale, statul nu poate împiedica accesul unui pacient la produse anestezice care i-ar permite să se sinucidă cu demnitate şi fără dureri’.

Curtea administrativă fusese sesizată de soţul unei femei paralizate în întregime în 2002 în urma unui accident şi care a fost nevoită să meargă în Elveţia în 2005 pentru a recurge la sinucidere asistată.

Curtea de la Leipzig i-a dat câştig de cauză soţului, stabilind trei condiţii: suferinţa pacientului să fie insuportabilă, decizia de a muri să fie luată în mod liber şi să nu existe alternativă rezonabilă.

În urma protestelor declanşate, mai ales din partea influentelor Biserici catolică şi protestantă, aplicarea acestei decizii era însă blocată de doi ani, din ordinul Ministerul Sănătăţii către Institutul federal al medicamentelor, care a trebuit să refuze ‘peste 100 de bolnavi’, conform agenţiei dpa preluată de Agerpres.

Potrivit Curţii Constituţionale, legislatorul dispune de ‘un evantai larg de posibilităţi’, precum obligaţiile de informare şi de aşteptare, pentru a reglementa asistenţa la sinucidere.

Cu toate acestea, arată Curtea, ajutorul nu trebuie să fie subordonat diagnosticului unei maladii incurabile. ‘Putem regreta decizia (unui bolnav de a alege să moară), putem încerca totul pentru a-l face să se răzgândească, dar în final trebuie să acceptăm libera decizie’, a mai afirmat preşedintele Curţii Constituţionale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare