Curtea Constituțională acordă drept de despăgubire din partea statului inculpaților arestați și achitați

Decizia CCR 136/2021 acordă drept de despăgubire din partea statului inculpaților arestați pe parcursul anchetei sau procesului penal, dar achitați sau care au primit decizie de clasare inclusiv ca urmare a altor decizii CCR, ulterioare momentului arestării și trimiterii în judecată, decizii prin care anumite infracțiuni au fost dezincriminate, iar anumite probe au fost clasate – au explicat pentru G4media.ro judecătorul Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj și procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan.

Până acum, inculpații arestați inițial, dar achitați ulterior, trebuiau să deschidă un nou proces prin care să se stabilească dacă decizia de arestare a fost nelegală.

Or, decizia CCR 136/2021 înlătură acest obstacol și spune că un inculpat arestat inițial, dar achitat ulterior, poate cere despăgubiri de la stat doar în baza deciziei de achitare.

Curtea Constituțională a arătat și că inclusiv inculpații condamnați definitiv, dar a căror arestare preventivă este ulterior considerată nelegală (ca urmare a unor dezincriminări sau anulări de probe), pot solicita despăgubiri.

Exemple de inculpați celebri arestați intițial, dar achitați ulterior. Fostul șef liberal al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Rușanu, a fost anchetat de DNA pentru corupție și arestat pentru câteva luni, însă în final a fost achitat.

Un alt exemplu este cel al foștilor procurori și polițiști arestați într-un dosar al lui Sebastian Ghiță, dar achitați ulterior definitiv, după ce Secția Specială nu a mai declarat apel.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare