Alexandru Cumpănașu, candidat independent la alegerile prezidențiale din noiembrie, a recunoscut că nu a terminat facultatea, deși CV-ul său arată că acesta ar fi început, în 2016, studii de master la o universitate din Elveția, potrivit mainnews.ro.

El nu are un CV public, cum au restul candidaților la alegerile prezidențiale, dar chiar și așa mainnews.ro a intrat în posesia documentului. În ciuda faptului că în act nu figurează că acesta ar fi terminat facultatea, apare totuși că ar fi început un master – ceea ce, potrivit legislației în vigoare, este imposibil.

„Sunt atâți proști cu diplomă. Din punctul meu de vedere, am studii superioare. Nu am diplomă de licență, diplomă de Bacalaureat am”, a recunoscut Alexandru Cumpănașu, într-o intervenție telefonică pe Realitatea TV.
Alexandru Cumpănașu, liderul ONG-ului Asociația pentru Implementarea Democrației, cochetează cu scena publică de mai bine de un deceniu. Totuși, notorietatea lui înregistra o amploare fără precendent în această vară odată cu izbucnirea cazului Caracal, când nepoata sa, Alexandra Măceșanu, devenea victima unui criminal. 

Evoluția sa publică avea să culmineze în momentul în care anunța că începe să strângă semntăruile pentru a se înscrie la alegerile prezidențiale din noiembrie. Între timp, el susține că le-a strâns și le-a depus. Cu toate acestea, Biroul Electoral Central a contestat validitatea semntăruilor strânse pentru susținerea sa, motiv pentru care a anunțat că va depune o plângere. 

B1.RO prezenta, într-un material mai amplu, toate controversele din jurului lui Alexandru Cumpănașu, care conduce și Coaliția Națională pentru Modernizarea României. Inițiativa aduna laolaltă o multitudine de asociații, sindicate și patronate, dar câteva nume sonore au ales să se retragă odată cu anunțul că acesta se înscrie în cursa spre Cotroceni. Cele mai importante entități care au părăsit CNMR în această vară sunt Camera de Comerț a României și Consiliul Național al Rectorilor. (Detalii AICI)

În același articol, B1.RO nota că, deși condamnă virulent instituțiile statului, Alexandru Cumpănașu este tradițional un beneficiar al fondurilor publice. Numai în anul 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, Ministerul Culturii aloca un milion de lei pentru un proiect realizat de ONG-ul lui Cumpănașu, pe numele său Asociația pentru Implementarea Democrației. Proiectul a inclus şi o emisiune difuzată la România TV, după cum a dezvăluit g4media.ro.

Un alt moment dubios cu Alexandru Cumpănașu protagonist datează din noiembrie 2016, pe vremea când acesta era moderatorul unei emisiuni de relații internaționale. La acea vreme, invitatul său era nimeni altul decât Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România, care milita pentru o revitalizare a relațiilor dintre Moscova și București, cu toate că discursul său venea pe fondul summitului de la Varșovia, în care statele NATO plasau Rusia în postura de putere concurentă, condamnând puternic agresiunile sale din regiune.

„Rusia și România. Suntem aici, în București: de la la nivelul cel mai înalt e doar retorică ostilă, dar vorbim despre reconciliere. Reconcilierea înseamnă efort… Este nevoie de un consens social larg. Poate depunem acest efort. Dar dacă doar invitați trupe străine pe teritoriul dumneavoastră (…) Dar când trupele rusești au fost mutate pe teritoriul nostru național, ne acuzați de Dumnezeu mai știe ce, de acțiuni ale Rusiei care afectează echilibrul regional fragil de securitate”, declara diplomatul rus în emisiunea moderată de Cumpănașu, potrivit realitatea.net.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?