spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeCum vrea premierul bulgar să evite sancțiunile americane

Cum vrea premierul bulgar să evite sancțiunile americane

-

În ajunul inaugurării gazoductului TurkStream, primul ministru bulgar Boiko Borisov a inspectat cu elicopterul construcția tronsonului în direcția Serbiei. Experți bulgari avertizează că respectarea termenului de predare nu este posibilă. Sunt posibile sancțiuni americane în pofida faptului că gazoductul de tranzit spre Europa centrală a fost „botezat” de Borisov BalkanStream și prezentat drept extinderea rețelei interne de gazoducte, transmite Radio Europa Liberă.

După ce a zburat asupra viitorului gazoduct, Borisov a anunțat că îi va trimite lui Putin fotografii din zonă. „Bulgaria a fost acuzată pe nedrept de președinții Rusiei și Serbiei că întârzie realizarea gazoductului. Ea însă este obligată să respecte procedurile Uniunii Europene”, a declarat Borisov.

- Advertisement -

„Până acum au fost montate 18000 de tuburi. Alte 3500 se află la portul Burgas. Pe teren lucrează 400 de ingineri și muncitori din Bulgaria, Italia și Arabia Saudită. Zilnic se construiesc 5 kilometri. Această viteză garantează încheierea lucrărilor în finele lunii mai”, a spus Borisov.

Rumen Petkov, unul din liderii opoziției de stânga, a declarat însă că promisiunile lui Borisov despre finalizarea gazoductului nu pot fi respectate. Până acum au fost predate 40-45 de km din cele 485 de km. În momentul de față este funcțională o singură instalație americană de sudare cu capacitate de 1,5-1,8 km pe zi. Nu a început realizarea celor două stații de compresare în valoare de 200 de milioane de euro.

- Advertisement -

Slavi Trifonov, lider al noului partid „Nu există o astfel de țară”, care ocupă locul al treilea în topul formațiunilor, a declarat că dacă Borisov nu a mințit despre viteza cu care se construiește gazoductul, el va fi predat nu la finele lunii mai ci peste jumătate de lună. Premierul insistă ca prelungirea TurkStream-ului să fie numită BalkanStream. Observatorii văd în asta o încercare de a fi evitate eventuale sancțiuni americane.

La întrebarea unui ziarist dacă construcția va continua după anunțarea sancțiunilor, Borisov a răspuns: „În Bulgaria nu există TurkStream. Eu pentru Turcia nu răspund, iar în Serbia poate fi numit cum doresc sârbii. Centrul regional Balkan de distribuire a gazelor la Varna și gazoductul aferent se numesc BalkanStream. Bulgaria nu va fi sancționată pentru că importă și va tranzita și gaze din SUA, Azerbaidjan, Katar, Israel și Turcia.”

Expertul energetic Ivan Hinovski consideră că proiectul BalkanStream, ca și cel nuclear Belene, a fost impus Bulgariei de către Rusia.

Borisov a anunțat că miercuri, la Sofia, se va afla adjunctul secretarului de stat David Hill cu care va discuta probleme ale colaborării în energetică. În aceeași zi Borisov va participa, împreună cu Putin și Erdogan, la inaugurarea în Turcia a gazoductului TurkStream.

Începând din noul an, Bulgaria primește gazele rusești nu din Ucraina și România, ci din Turcia. Șefii companiei Bulgargaz au anunțat, fără a intra în detalii, că de pe urma taxelor mai mici se economisesc aproximativ 40 de milioane de euro pe an.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img