Cum vrea Bulgaria să ia fața României: Premierul Borisov vede ”miliarde de euro la dispoziţie”

Bulgaria vrea să-şi accelereze cu mai multe luni procesul aderării la zona euro, pentru a obţine împrumuturi acordate doar statelor membre ale Eurogrupului şi să depăşească criza economică cauzată de pandemia noului coronavirus, relatează BFMTV conform news.ro.

”Cei care sunt în zona euro vor avea miliarde la dispoziţie”, a subliniat în weekend, într-o conferinţă de presă la Sofia, premierul Boiko Borisov.

Borisov vrea ca Sofia să-şi depună candidatura la sfârşitul lui aprilie şi nu în iulie, aşa cum s-a prevăzut.

Aderarea la Mecanismul ERM II, de acces la integrarea în zona euro, este ”singura cale de urmat pentru ca ţara noastră să iasă din criză”, a subliniat Borisov.

”Continuăm să urmăm planul adoptat şi am primit până acum asigurări de la partenerii noştri”, a anunţat sâmbătă ministrul Finanţelor Vladislav Goranov.

ERM II este un sistem de paritate fixă în care un stat este necesar să rămână cel puţin doi ani înainte să adopte moneda unică. Integrarea în acest mecanism deschide calea, în opinia lui Borisov, la împrumuturi europene.

Ţările din zona euro urmează să poată accesa în curând împrumuturi în cuantum de 240 de miliarde de euro prin Mecanismul European de Stabilitate (MES), care vizează să le ajute în lupta împotriva recesiunii de după pandemia noului coronavirus.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE mai dă o lovitură agriculturii românești: Produse agricole armene fără taxe vamale

    Piața Uniunii Europene va fi deschisă produselor agricole armene...

    Credite imobiliare pentru tineri in Serbia cu dobândă 1%

    Prim-viceprim-ministrul și ministrul sârb al Finanțelor, Siniša Mali,...

    Palatul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, modernizat prin fonduri europene

    A fost inaugurat Palatul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, după...

    Ciumarca in Mehedinți

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Ce au făcut grecii când au avut probleme cu o dronă ucraineană

    Când o dronă navală ucraineană a ajuns în apele...

    Cetatea lui Sigismund de Luxemburg de pe Clisura Dunării, restaurată

    Cetatea Ladislau din Coronini (județul Caraș-Severin) a reintrat oficial...

    Roman Abramovici s-a dus la Zelenski

    Membrul Parlamentului ucrainean Oleksii Goncharenko a declarat astăzi că...

    Articole relationate

    Categorii populare