spot_img
vineri, 5 decembrie, 2025
11.6 C
București

Cum se va organiza Congresul PSD

Congresul PSD de sâmbătă se va desfăşura în 38 de centre teritoriale, care vor fi amenajate în spaţii deschise, a declarat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu.

La Bucureşti va exista un al 39-lea centru, la Palatul Parlamentului, unde vor fi maximum 20 de delegaţi.

„Multe lucruri se întâmplă altfel decât am fost obişnuiţi, din cauza acestei pandemii. Nu ne convine, fireşte, pentru că e altfel dezbaterea şi altfel sunt interacţiunile când toată lumea este acolo. Dar, ţinând cont de legea care spune că nu avem voie mai mult de 20 de persoane într-o sală, vom avea 1.509 delegaţi care vor fi împărţiţi în 38 de centre teritoriale, unde vor exista urne, unde se va vota pe buletine de vot. Fiind vorba de nume se va vota secret. Se vor face procese verbale, care vor fi transmise la centru”, a explicat Romaşcanu, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă a cerut cetățenia rusă

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă Sofia...

    FMI avertizează UE: Nu vă atingeți de activele înghețate ale Rusiei

    Fondul Monetar Internațional pledează pentru respectarea dreptului internațional în...

    Spania, avertisment de urgență privind ciocolata Milka

    Agenția Spaniolă pentru Siguranța Alimentară și Nutriție a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare