spot_img
8.8 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAnalizeCum se bat chinezii și americanii cu lasere în Africa în centrul...

Cum se bat chinezii și americanii cu lasere în Africa în centrul de interceptări SUA pentru lumea arabă

-

Cetăţeni chinezi au vizat în repetate rânduri cu indicatoare laser de tip militar piloţi americani care operau în jurul bazei lor din Djibouti, a informat joi Pentagonul, citat de AFP conform Agerpres.

China a trimis în iulie 2017 trupe militare către Cornul Africii, pentru deschiderea primei sale baze militare de peste mări, în Djibouti, unde americanii au deja o bază militară  la Camp Lemonnier, în timp ce Franţa şi Marea Britanie menţin şi ele o prezenţă militară în micul stat din Cornul Africii, conform dezvăluirilor făcute anterior de FLUX 24.

- Advertisement -

China a înfiinţat prima sa bază militară peste mări în statul de importanţă strategică Djibouti,, unul din cele mai importante posturi de ascultare ale Washingtonului pentru lumea arabă şi Africa. Amplasat la joncţiunea dintre Golful Aden şi Marea Roşie, Djibouti găzduieşte Camp Lemmonier, principalul post de strângere de informaţii al Pentagonului pentru lumea arabă şi traseele maritime de importanţă strategică ce traversează Golful Aden şi Marea Roşie. Baza găzduieşte 4.500 de militari americani şi a devenit unul din principalele posturi de ascultare ale Washington-ului, de la atacurile de la 11 septembrie 2001.

Ministerul american al apărării a adresat o plângere oficială Beijingului şi i-a cerut să ancheteze aceste fapte care datează de câteva săptămâni, potrivit purtătoarei de cuvânt Dana White.

- Advertisement -

„Este vorba despre fapte foarte serioase”, a explicat ea. „Această practică reprezintă un risc real pentru aviatorii noştri”, a adăugat Dana White.

Doi piloţi ai unui avion de transport C-130 au suferit răni uşoare la ochi când se pregăteau să aterizeze pe baza din Djibouti, a făcut cunoscut o altă purtătoare de cuvânt, Sheryll Klinkel.

Situată la nivelul aeroportului internaţional din Djibouti, baza Camp Lemonnier este singura instalaţie americană permanentă de pe continentul african. Ea este utilizată în mare parte pentru operaţiuni împotriva terorismului în Africa de Est şi în Yemen.

În 2017, China a deschis o bază navală în Djibouti, la numai câţiva kilometri de americani, unica bază militară de care dispune până în prezent în străinătate.

Dana White a subliniat că este „convinsă” că vinovaţii pentru agresiunile cu aceste lasere de mare putere sunt chinezi.

Oficiali americani au declarat pentru Wall Street Journal că este posibil ca laserul să provină de la baza chineză.

Casa Albă a avertizat joi China că se expune la „consecinţe” legate de acţiunile sale de

President Trump and China’s Premier Li Keqiang meet at the Great Hall of the People in Beijing. REUTERS/Thomas Peter

a Mării Chinei de Sud, unde Beijingul ar fi instalat recent rachete potrivit unui post de televiziune american, relatează AFP.

„Suntem la curent cu militarizarea Mării Chinei de Sud de către China”, a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului american, Sarah Sanders.

„Am discutat despre preocupările noastre pe această temă direct cu chinezii şi vor fi consecinţe pe termen scurt şi pe termen lung”, a continuat ea, fără să precizeze despre ce consecinţe este vorba.

China a refuzat să confirme informaţiile prezentate miercuri de postul american de televiziune CNBC potrivit cărora ar fi instalat în ultimele 30 de zile rachete pe trei insule din Marea Chinei de Sud, ceea ce îi permite să-şi consolideze revendicările de suveranitate.

China revendică din motive istorice numeroase insule şi recife din Marea Chinei de Sud. Ţările vecine (Vietnam, Filipine, Malaezia, Brunei) au revendicări rivale care uneori se suprapun.

Beijingul sprijină revendicările sale de suveranitate întărind prin rambleiere insuliţele şi recifele aflate sub controlul său pe care a construit instalaţii civile, dar şi piste de aterizare capabile să primească avioane militare.

Washingtonul şi alte ţări occidentale au insistat asupra faptului că diferendele din această vastă regiune maritimă trebuie să fie rezolvate în mod legal şi că libertate de navigare trebuie respectată.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img