de Andrei Bădin
Pe 8 februarie istoricul Marius Oprea scria pe Mediafax un comentariu despre prietenul din România al generalului Ion Mihai Pacepa referindu-se la generalul Eugen Luchian și la o epistolă care a apărut în 2006 în Jurnalul Național. Luchian a fost consilierul lui Ion Gheorghe Maurer și s-a ocupat printre altele de Operațiunea Pelegrinii. A fost băgat în închisoare după fuga lui Pacepa.
În primăvara lui 2006 i-am spus generalului Pacepa că l-am găsit și că vreau să fac un interviu cu generalul Luchian. Știam că îl prezentase în Orizonturi Roșii ca singurul erou pozitiv. M-a rugat să aștept câteva zile deoarece vrea să îi duc o scrisoare din partea sa. Peste câteva zile am mers la Pucioasa. Generalul Luchian nu discutase până atunci cu presa. Părea ușor crispat. I-am spus că înainte să înregistrăm interviul am o chestiune privată de discutat cu domnia-sa. M-a privit ușor mirat. I-am întins un plic și i-am spus că este o scrisoare din partea generalului Pacepa. Nu a spus nimic, a luat plicul și a început să citească. Au urmat câteva minute de tăcere. Era vizibil emoționat, dar și un pic nervos. Fusesem avertizat de generalul Pacepa că Luchian era supărat pe el pentru un episod povestit în Orizonturi Roșii. Scrisoarea conține și explicația generalului Pacepa despre soarta Orizonturilor Roșii, volum pe care timp de câțiva ani nimeni nu a vrut să îl publice în Statele Unite. Volumul a apărut abia în 1987 după ce în 1985 i-a dat manuscrisul lui Bill Casey, directorul CIA. Cu acordul generalului Pacepa am publicat scrisoarea în Jurnalul Național după moartea generalului Luchian, primul din dreapta (textul aici).
Explicația nepublicării Orizonturilor Roșii ține de concubinajul pe care americanii îl aveau cu Nicolae Ceaușescu, dar nu numai. Țin minte că la un moment i-am trimis un articol despre un fost ofițer sovietic de rang înalt care fugise în America. Acesta povestea că timp de mai mulți ani a fost ținut de americani în interogatorii dure deoarece îl bănuiau că nu ar spune chiar tot. Țin minte perfect răspunsul lui Pacepa: Cam așa am trăit și eu! Nu a vrut să detalieze, dar mi-a spus că a stat în debriefing mai mulți ani. Pe scurt americanii nu l-au crezut în totalitate! Probabil că aceasta este explicația pentru amânarea publicării Orizonturilor Roșii și a faptului că a primit cetățenia americană abia după 10 ani.
De generalul Pacepa m-a legat o amiciție de aproape două decenii. Am povestit nopți întregi, iar unele lucruri pot acum să fie spuse.
La un moment dat mi-a spus că ar dori să vorbească cu fostul șef al SIE, Cătălin Harnagea, cu care fusesem coleg la România Liberă la începutul anilor 90. Spune-i atât: Să și reamintească vizita pe care a făcut-o în 1999 la sediul CIA de la Langley. A avut o discuție cu 4 persoane. Una dintre ele eram eu! Mai apoi cei doi au avut mai multe conversații.
O altă persoană cu care s-a întâlnit și care, de asemenea, nu l-a recunoscut a fost…Ion Iliescu.În timpul unei vizite în DC, Iliescu a participat la un concert, iar Pacepa a stat chiar lângă dânsul. Se cunoscuseră în țară și într-o perioadă participau împreună la agapele pe care Ștefan Andrei le organiza la restaurantul Doina.
Multă vreme a avut relații apropiate cu contraspionajul francez și era deseori chemat la Paris mai ales în ultimii ani ai lui Ceaușescu. Ca de exemplu în celebrul dosar Goma-Virgil Tănase, când a participat din spatele oglinzii false la interogarea lui Matei Haiducu, pe care îl legendase la plecarea acestuia în Franța.
Știam că este bolnav. În urmă cu un an suferise 2 intervenții și a stat mai multe săptămâni în spital. Promisese că atunci când se va simți mai bine vom face un nou interviu. De Sărbători nu s-a simțit bine și abia pe 15 ianuarie mi-a răspuns la mesajul de Anul Nou.
Pentru mine a fost un ocrotitor din umbră și nu a ezitat să sune în România atunci când am avut momente mai nefericite în viață.
Odihnește-te în pace, Mihai!
