spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriCum s-a încurcat DNA în dosarul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe

Cum s-a încurcat DNA în dosarul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe

-

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îl cercetează de trei ani, fără rezultat, pe Árpád Antal, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, perioadă în care primarul nici nu a fost acţionat în judecată şi nici dosarul nu a fost închis – scrie în ediţia de miercuri cotidianul transilvănean Krónika conform agenției maghiare de știri MTI.

- Reclama -

Potrivit ziarului, procurorii DNA au efectuat percheziţii atât
la domiciliul său, cât şi la birou în urmă cu trei ani. Edilul a
fost transportat la Bucureşti într-un vehicul închis, însoţit de
mascaţi, fiind audiat şi apoi suspendat din funcţie.

- Advertisement -

DNA a comunicat atunci că primarul este suspectat de utilizarea
în alte scopuri a unui credit BERD, care urmează să fie rambursat
din fonduri publice. DNA a susţinut că primarul a modificat, fără
acordul Consiliului Local al municipiului şi al Ministerului de
Finanţe, destinaţia celor 4,2 milioane de euro, faptă prin care a
cauzat primăriei un prejudiciu de 549.000 de euro fără TVA.
Potrivit acuzaţiilor, primarul a inclus în mod ilegal în contractul
cu executantul lucrărilor cheltuielile cu serviciile de întreţinere
şi de proiectare, respectiv garanţia, elemente care ar fi trebuit
să fie furnizate de oraş din resurse proprii.

Începând cu februarie 2016, Árpád Antal a fost suspendat din
funcţie pentru o perioadă de două luni, nu a putut părăsi ţara timp
de un an şi s-a aflat sub control judiciar pentru o perioadă de un
an şi jumătate, ceea ce înseamnă că a fost nevoit să se prezinte de
peste o sută de ori la organele de poliţie. Ulterior, toate aceste
măsuri au fost ridicate, însă nu a fost trimis în judecată şi nici
nu a fost închis dosarul.

- Advertisement -

Legat de cele întâmplate, există doar semne de întrebare – a
declarat primarul. În opinia sa, a reuşit să reacţioneze cu calm şi
demnitate la cele întâmplate, iar toate acestea nu i-au schimbat
opiniile cu privire la politica naţională – a declarat edilul
cotidianului Krónika. “O experienţă de viaţă din care se pot învăţa
multe. Eu simt că am devenit mai puternic; mi-am dat seama pe cine
mă pot baza în astfel de situaţii şi cine este fericit de necazul
altuia. Mi-aş fi putut imagina viaţa şi fără o astfel de
experienţă, dar ceea ce nu te omoară te face mai puternic” – a spus
Antal.

Krónika a reamintit că procedurile DNA împotriva politicienilor
maghiari din Secuime se tot prelungesc. În 2013, Csaba Borboly,
preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a fost acuzat de DNA de
mai multe infracţiuni de abuz în serviciu contra interesului public
şi de fals în înscrisuri în formă continuată. În luna ianuarie
cazul său a fost preluat la Tribunalul Harghita de un al patrulea
judecător. Dintre judecătorii care s-au ocupat anterior de caz, doi
s-au întors la Braşov, iar unul a fost condamnat pentru fapte de
corupţie.

Împotriva lui Róbert Kálmán Ráduly şi Domokos Szőke, primarul
şi viceprimarul oraşului Miercurea Ciuc, DNA a iniţiat o procedură
în aprilie 2015, cei doi politicieni maghiari acuzaţi de abuz în
serviciu fiind şi reţinuţi pentru arest la domiciliu, iar ca urmare
a acestui fapt, prefectul i-a suspendat din funcţii. La cererea DNA
procesul este dezbătut din martie 2016 la Tribunalul Mureş, până
acum fără niciun rezultat.

Csaba Borboly, Róbert Ráduly şi Árpád Antal au obţinut în 2016
noi mandate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img