Cum procedează Franța când un ministru este acuzat

Este vorba despre așa numită jurisprudență Beregovoy –  Balladur, după numele celor doi prim-miniștri în timpul cărora s-a aplicat pentru prima dată. E o regulă nescrisă care prevede că orice ministru cu probleme în justiție trebuie să demisioneze. S-a aplicat pentru prima oară în 1992, când Bernard Tapie, ministru al Orașului, a fost acuzat de escrocherie și a plecat din guvern cu câteva zile înainte de inculparea sa.

În total, aproximativ 15 miniștri au avut de suferit în ultimii 20 de ani de pe urma acestei reguli.

Unul dintre cazurile cele mai cunoscute e cel al lui Dominique Strauss-Kahn, ministru al Economiei în 1999. El era acuzat că, în calitate de avocat, ar fi falsificat o serie de documente și ar fi antedatat altele. Pleacă din guvern înainte de începerea urmăririi judiciare.

Mai recent, ministrul muncii, Eric Woerth și cel al Bugetului, Jerome Cahuzac, au fost și ei obligați să părăsească guvernul. Woerth a fost acuzat de conflict de interese, în timp ce Cahuzac a ascuns ani de zile existența unui cont în Elveția.

Această regulă se aplică de peste 20 de ani, dar ea stârnește în continuare controverse. Demisia mai rapidă sau mai lentă depinde de greutatea acuzației, rolul ministrului în cadrul guvernului și de presiunea mediatică.

Unii politicieni francezi au protestat spunând că obligativitatea demisiei încalcă principiul prezumției de nevinovăție, mai ales că mai mulți miniștri, după ce au fost inculpați, au fost găsiți nevinovați.

Este cazul lui Bernard Tapie și Dominique Strauss-Kahn, când era ministru al economiei. Alții spun însă că trebuie demisionat imediat și rezolvate problemele cu justiția, după care cariera politică poate continua, dacă verdictul judecătorilor a fost favorabil omului politic acuzat.

Un exemplu: Bernard Tapie și-a dat demisia în mai 1992, dar a revenit în guvern câteva luni mai târziu după ce Justiția l-a declarat nevinovat.