spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Cum poate scăpa Udrea de dosarele penale

Judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel Bucureşti a decis marţi să trimită o solicitare autorităţilor bulgare, pentru a afla dacă Elena Udrea mai poate fi judecată în dosarele aflate pe rolul instanţelor din România, ca efect al extrădării din ţara vecină.

Marţi, judecătoarea Corina Ciobanu ar fi trebuit să o audieze pe Elena Udrea în dosarul ‘Hidroelectrica’, în care Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari primită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

Udrea se află în penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul „Gala Bute”, iar audierea de la Curtea de Apel Bucureşti urma să se facă prin videoconferinţă.

La începutul procesului, avocaţii Elenei Udrea au solicitat încetarea procesului penal pe motiv că faptele de care este acuzată Udrea în acest dosar s-au prescris, fiind invocată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale din mai 2022.

Magistratul care se ocupă de acest dosar, Corina Ciobanu, a pus în discuţie din oficiu o chestiune de procedură, invocând „regula specialităţii” din Legea 302/2004, care prevede că ţara care extrădează o persoană în România poate impune anumite restricţii privind judecarea şi urmărirea penală a persoanei extrădate.

Potrivit Legii 302/2004, o persoană predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.

Practic, judecătoarea vrea să afle dacă autorităţile judiciare din Bulgaria au decis ca Elena Udrea să fie extrădată în România doar pentru dosarul „Gala Bute”, condiţie în care ea nu va mai putea fi judecată în celelalte dosare pe care le mai are pe rolul instanţelor.

Întrebată de judecătoarea Corina Ciobanu dacă în instanţele din Bulgaria s-a prelevat sau şi-a dat consimţământul pentru „regula specialităţii”, Udrea a spus că nu ştie despre ce este vorba pentru că nu este jurist.

Deşi avocata Elenei Udrea a menţionat că nu s-a discutat aşa ceva în instanţele din Bulgaria, judecătoarea a insistat să trimită o adresă în ţara vecină pentru a fi date lămuriri cu privire la condiţiile extrădării.

Elena Udrea are în acest moment două dosare în desfăşurare în instanţele din România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Articole relationate

    Categorii populare