spot_img
1.7 C
București
vineri, decembrie 20, 2024
AcasăActualitateCum ne-au amețit autoritățile române cu invazia?

Cum ne-au amețit autoritățile române cu invazia?

-

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

A trecut fatidica oră de unu noaptea, miercuri, 16 februarie, și Rusia s-a încăpățînat să nu invadeze Ucraina. Mulți români vor fi stat cu sufletul la gură, dacă totuși?, iar acum răsuflă, probabil, ușurați. Ce nu știu ei e că autoritățile de la noi, pliindu-se, în aparență, pe pozițiile alarmiste din presa internațională și din diverse alte surse știau, de fapt, cu precizie, că nu se pune problema niciunei ”iminente” invazii. Și, totuși, au preferat să lase românii să-și mănînce unghiile de spaimă. Iată dovada irefutabilă că Iohannis, Geoană & comp au mers la cacealma în numele altor interese decît ale cetățenilor.

”În clipa de față, mobilizarea, organizarea, logistica și susținerea forțelor rusești din jurul Ucrainei, pe trei laturi ale Ucrainei, ar putea permite, în eventualitatea unui ordin din partea Kremlinului, o intervenție militară în orice moment” a declarat duminică nr.2 în NATO, Mircea Geoană.

”În orice moment”, ați reținut.

Un mesaj similar a transmis și nr.1 în NATO, Jens Stoltenberg, umăr la umăr cu Klaus Iohannis, zilele trecute. Și alți lideri autohtoni au evocat în ultimele zile pericolul extrem de mare al unei invazii rusești în Ucraina, în orice moment, ținînd isonul SUA, care declara luni, prin Karine Jean-Pierre, adjuncta secretarului de presă al Casei Albe că ”O invazie rusă în Ucraina ar putea fi declanșată în orice moment, inclusiv în această săptămână”.

Mai pe scurt, dinspre americani, dar și dinspre organe de presă de peste ocean ori de pe bătrînul continent, au venit în ultimele zile mesaje panicarde despre iminenta invadare a Ucrainei într-un intrval de zile. Cu tot efortul disperat al președintelui ucrainean de a bloca asemenea zvonuri care îi afectează grav țara.

În România, însă, avem dovada că s-a știut cu precizie că nu e cazul, deocamdată, de nicio invazie, iar acea dovadă o constituie decizia MAE de sîmbătă de a ridica nivelul de alertă pentru teritoriul ucrainean la nivelul șapte.

Ce înseamnă asta: ”MAE recomandă puternic cetățenilor români evitarea oricărei deplasări în Ucraina și manifestarea unei atenții deosebite. Totodată, MAE recomandă cetățenilor români aflați pe teritoriul Ucrainei să reevalueze necesitatea de a rămâne pe teritoriul acestui stat. De asemenea, MAE recomandă ferm evitarea deplasărilor în Peninsula Crimeea și în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Doneţk și Lugansk, precum și în zona de frontieră a Ucrainei cu Federația Rusă și Belarus, reamintind că situația de securitate se menține tensionată și fluidă.”

Or, dacă la nivel înalt existau informații cît de cît rezonabile că se pregătește invazia Rusiei în Ucraina în decurs de zile, MAE ar fi ridicat nivelul, în mod obligatoriu, la treapta a opta, supremă, prin care se cere cetățenilor români aflați în Ucraina să părăsească de urgență țara.

Că așa stau lucrurile o confirmă, azi, consilierul prezidențial Luminița Odobescu, șeful Departamentului Afaceri Europene, într-o intervenție la România Actualități, vorbind despre pomenita decizie a MAE de a urca alertă pînă la nivelul șapte:

”Sunt, practic, opt trepte de alertă. Este penultimul, deci situaţia este destul de serioasă, ca să spun aşa, de gravă, da. Ultimul, deci, înseamnă ”Părăsiţi teritoriul Ucrainei!”. Deci doar nu suntem la acel moment şi practic, de la… pleacă de la nivelul cel mai mic, ca să spun aşa, când situaţia este una normală”.
Realizator: ”Deci acum suntem, de fapt, înainte de ultimul nivel de alertă”.
Luminiţa Odobescu: ”Da”.

Întrebată cum evaluează riscul unei confruntări armate între Rusia şi Ucraina pe o scară de la 1 la 10, Odobescu s-a eschivat: ”Aş evita, ca să spun aşa, să dau o notă, ca să spun, sau… Situaţia este serioasă, extrem de serioasă”.

În concluzie, semnalul oficial clar că situația chiar e groasă în Ucraina va fi decizia MAE – dacă va fi cazul – de a ridica nivelul de alertă la ultima treaptă și de a cere imperios românilor să părăsească Ucraina.
Cum guvernanții nu au făcut asta înainte fatidicei zile de miercuri, e limpede că știau exact că nu există riscul niciunei invazii ”în orice moment”.
Dar le-a plăcut să facă jocul Casei Albe și să se joace cu nervii românilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img