Penelope Fillon, soţia lui François Fillon, candidatul dreptei la prezidenţialele din Franţa, este bănuită că a beneficiat de un loc de muncă fictiv ca ataşat parlamentar, mai întâi al soţului ei şi apoi al supleantului acestuia. Ea ar fi încasat circa 900 de mii de euro într-un răstimp de câţiva ani pentru acest post. Copiii cuplului Fillon, pe vremea când erau încă studenţi, au beneficiat şi ei de salarii lunare de circa 3 mii de euro lucrând în echipa tatălui lor.
Se impun aici două-trei precizări. In primul rând, aceste locuri de muncă zise « familiale » sunt cât se poate de legale. Circa 20% dintre parlamentarii francezi îşi « folosesc » astfel nevestele, soţii, copiii, verişorii sau mătuşile în posturi de ataşaţi parlamentari. Fiecare ales francez dispune de 9.561 de euro lunar cu care poate plăti până la 5 colaboratori. Din familie sau nu. Problema doamnei Fillon nu este deci că ar fi lucrat ca ataşată parlamentară a soţului ei ci ce a lucrat ea exact.
Noţiunea de « loc de muncă fictiv » nu există ca atare în dreptul penal, chiar dacă a fost folosită în cursul unor procese rămase în istorie – Chirac, Juppé, şamd. – pe vremea scandalurilor de finanţare ocultă a partidelor politice franceze. Delictul, considerat infracţiune penală, poate fi însă caracterizat astfel încât să dea naştere la urmăriri penale pentru abuz de bunuri publice sau de deturnare de fonduri publice, caz în care pedepsele pot merge până la 10 ani închisoare şi un milion de euro amendă. Beneficiarul acestor fonduri poate fi şi el urmărit pentru că a profitat de respectiva deturnare, caz în care riscă 5 ani puşcărie şi 375.000 de euro amendă. Dacă infracţiunea este considerată agravată – de exemplu dacă s-a beneficiat de banii deturnaţi de o manieră sistematică – atunci pedeapsa sare la 10 ani închisoare şi 750.000 de euro amendă.
Jacques Chirac, vinovat de deturnare de fonduri publice
Printre « marile » nume publice care au fost găsite vinovate de aceste infracţiuni, să-l amintim pe Jacques Chirac. Fostul preşedinte conservator, pe vremea când era « doar » primar al Parisului, a fost găsit vinovat de deturnare de fonduri publice în scandalul locurilor de muncă fictive de la primăria capitalei.
De notat că în Franţa, codul penal nu vizează decât persoanele cu autoritate publică sau lucrând pentru un serviciu public. Cu alte cuvinte, persoanele care nu lucrează în domeniul public nu pot fi urmărite penal pentru deturnare de fonduri.
François Fillon, anchetat de justiţie pentru că ar fi acordat un loc de muncă fictiv soţiei sale, este bănuit de asemenea că ar fi beneficiat de un mecanism de deturnare de bani de la Senat, pe vremea când era ales al camerei superioare a parlamentului francez. « Intre 2005 şi 2007 actualul candidat la preşedinţie ar fi beneficiat de circa 21.000 de euro dintr-o « casierie neagră » a Senatului » afirmă mai multe publicaţii franceze.
In fine, un ultim aspect al politicii penale franceze. Suprapopulaţia carcerală din Hexagon nu a fost niciodată atât de mare în ultimul deceniu cum este acum. Peste 15.000 de deţinuţi nu au loc în puşcăriile franceze, mai exact sunt obligaţi să se înghesuie în celule cu alţii, situaţie nemaiîntâlnită din 2008 încoace.
Ce părere au francezii despre justiţia din ţara lor?
Din ultimele sondaje reiese că francezii consideră că justiţia merge prost. E prea înceată, prea complexă, prea arhaică şi nu destul de independentă. Ca să « rezolve » acest ultim punct, ministrul justiţiei militează pentru o reformă constituţională, lucru însă imposibil de realizat în actuala legislatură. Idea ar fi de a garanta mai bine independenţa parchetului faţă de puterea executivă.
Francezii denunţă de asemenea o justiţie cu două viteze iar aici, pentru a pune capăt criticilor, ar trebui conduse mai rapid anchetele legate de afacerile de corupţie şi trafic de influenţă în care sunt implicaţi oamenii politici. « Delincvenţa economică şi financiară complexă, fraudele cu bani publici şi corupţia, subminează încrederea cetăţenilor în instituţiile statului » spunea recent într-o alocuţiune Jean-Jacques Urvoas, ministrul francez al Justiţiei.
Problema este că politica penală rămane adesea într-un unghi mort în perioade electorale cum este cea de acum din Franţa. Sau atunci este instrumentalizată politic, ceeace se întâmplă chiar în aceste zile în parlamentul de la Paris, mai exact în Senat unde dreapta are majoritatea.
Senatul vrea să revină asupra legii Taubira
Senatorii conservatori au decis să dezmembreze complet politica penală instaurată de ex-ministra Christiane Taubira, ţapul ispăşitor al dreptei şi extremei drepte franceze. Acuzată de « laxism », actuala politică penală ar urma să fie modificată de senatori chiar dacă ei ştiu că deputaţii, majoritari de stânga, vor respinge reforma. Senatul lucrează însă déjà în perspectiva că în iunie, după legislative, raportul de forţe în Adunarea naţională se va modifica în favoaera dreptei.
Pentru a-şi justifica graba cu care vor să modifice actuala politică, senatorii conservatori spun că « 100.000 de pedepse cu închisoarea nu sunt executate în fiecare an în Franţa » ele fiind comutate în altceva. De asemenea, promotorii înăspririi promit că vor coborâ de la doi ani la un an pragul amenajării unei pedepse. Trebuie ştiut că actualmente, în Franţa, orice pedeapsă de până la doi ani închisoare fermă nu este executată ea putând fi amenajată în alte pedepse alternative. « Situaţia actuală este de neînţeles pentru oamenii de rând » afirmă senatorii dreptei. Aleşi care promit de asemenea că vor construi 16.000 de locuri suplimentare în închisorile din Franţa. Cum notează însă antropologul şi medicul Didier Fassin, « a deschide noi puşcării revine la obligaţia de a le umple şi deci de a renunţa la pedepsele alternative care ele, s-a demonstrat, au un efect direct asupra recidivei. Populismul penal este cu atât mai profitabil cu cât el permite să mascheze eşecul în materie de progres social » notează intelectualul francez, autor al unei cărţi intitulate « A pedepsi, o pasiune contemporană ».
