Cum a vândut TAROM cursele spre Londra dintr-un conflict intre statul român și statul român

Statul român a renunțat la cursele TAROM către Londra pentru a plăti o parte din datoria pe care compania aeriană o are către Compania de Aeroporturi, adică tot către statul român. De ce nu a găsit guvernul o altă soluție de a rezolva conflictul comercial dintre companiile sale? Pentru că „medierea statului s-ar traduce prin intervenția statului în piața liberă”, spune statul român, transmite Europa Liberă.

CE MAI SUSȚINE EUROPA LIBERĂ:

Pe 15 martie 2024, adunarea generală a acționarilor Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) – adică statul (80%, prin Ministerul Transporturilor) și Fondul Proprietatea (20%) – ia o decizie importantă pentru TAROM, cel mai mare datornic al ei.

În cazul în care, până pe 31 august 2024, compania aeriană TAROM nu-și plătește datoriile, CNAB îi va cere executarea silitä.

Compania de transport aerian e deținută tot de stat: 97,2%, prin același minister al Transporturilor, 1,4% de CNAB și 1,2% de compania de stat Romatsa.

Hotărarea AGOA a Companiei Naționale Aeroporturi București din 15 martie 2024.
Hotărarea AGOA a Companiei Naționale Aeroporturi București din 15 martie 2024.

Cu alte cuvinte, statul amenință statul că cere insolvența unei companii a statului.

Cu trei săptămâni înainte, pe 20 februarie, statul (cel din Tarom) luase deja o decizie privind datoria către stat (cel din CNAB): să garanteze o parte din sumă cu ce încasează din vânzarea sloturilor orare de pe aeroportul londonez Heathrow, unul dintre cele mai aglomerate din lume, în limita a 15 milioane de euro.

Și se purcede la vânzare.

Negocierile se închid pe 14 august: cele 14 sloturi de pe Heathrow ale TAROM intră în posesia Qatar Airlines.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare