Cum a scăpat de DNA primarul de comună cu casă de peste 1.000 de metri pătrați, două lacuri și herghelie de jumătate de milion de euro

0
2348

Săptămâna trecută, o știre a ținut afișul câteva ore. Primarul din Şelimbăr, județul Sibiu, Dan Maricuța, ar fi luat prin înşelăciune, aproape pe nimic, pământuri din zone scumpe şi le-ar fi vândut la preţuri mult mai mari unor dezvoltatori imobiliari. Valoarea tranzacţiilor ilegale… 114 milioane de euro! După tot felul de informații pe surse, cazul s-a fâsiit.

DNA nu a mai dat nici un comunicat, iar primarul nici măcar nu a fost pus sub control judiciar. Cel puțin deocamdată… Dar este printre puținele cazuri când DNA a amânat o decizie.

Primarul din Şelimbăr, acuzat deocamdată pe surse de procurori că şi-a însuşit terenuri de 120 de milioane de euro, deţine o avere de invidiat.

Casa lui Dan Maricuța are peste o mie de metri pătrați și este construită între două lacuri care îi aparţin tot primarului. Edilul mai are şi o pasiune extrem de costisitoare. Herghelia de cai pe care o deţine valoarează aproape jumătate de milion de euro, transmite Digi 24.

CITIȚI ȘI:Primarul milionar Maricuţa din Şelimbăr, Daniela Crudu, cai de rasă și 1000 de euro

Domeniul lui Daniel Maricuța, de peste 13 hectare, se întinde de-a lungul drumului național care leagă Sibiul de Brașov. Primarul Șelimbărului. Nu are vecini pentru că este singurul care are casă în zonă.

maricuta2-cu-watermarkDin Drumul Național 1 se amenajează o intrare specială, până pe proprietatea de câteva hectare a lui Daniel Maricuța. Acolo, în spate, primarul Șelimbărului își construiește casa, iar drumul de acces este privat.

Construcția de aproape o mie de metri pătraţi pe care o ridică de câțiva ani are ieşiri pe două lacuri de agrement, al căror luciu de apă, de peste 10 hectare, îl deţine.

Muncitorii pavează acum aleile spre casă. Primarului i-au plăcut atât de mult pavelele folosite pentru trotuarele din comună, încât a folosit acelaşi model şi în curtea sa.

Daniel Maricuţa are mai mulţi cai de rasă evaluați la peste 455 de mii de euro. Pentru ei, a construit şi un țarc special. De altfel, primarul este și președintele onorific al Federației Ecvestre din România. Însă, chiar dacă la domeniul său se lucrează cu multă grijă pentru detalii, oamenii din comună spun că nu același lucru se întâmplă și când vine vorba de lucrările publice.

Localnic: „La noi pe stradă, pe strada Țebea, sunt probleme cu scurgerea, care a fost făcută prin niște firme, cu Primăria, iar ele au făcut un lucru de doi lei”.

Potrivit declaraţiei de avere din 2014, primarul Şelimbrului mai are două apartamente în Avrig şi Sibiu, acţiuni la trei firme şi bunuri în valoare de aproape 20 de mii de euro. Procurorii DNA susțin că primarul Șelimbărului și-a însușit la prețuri de nimic, terenuri în valoare de 120 de milioane de euro, în zone strategice din Sibiu.

dwdwdwLocalnicii confirmă varianta procurorilor si sustin ca angajaţii Primăriei îi constrângeau pe toți cei care aveau terenuri să i le vândă edilului. În caz contrar, spun oamenii, nu puteau construi nimic pe propriul teren pentru ca nu primeau autorizatii.

Localnic: „De fiecare dată când mă duc să cer autorizație pentru construcție… sau să-l vând sau mai știu eu ce, îmi dă tot interdicție de a construi. Zece ani”.

Oamenii legii au identificat aproape 300 de terenuri obţinute de interpuşii primarului. De exemplu, unul dintre aceste terenuri a fost cumpărat cu 10.000 de lei şi vândut ulterior cu aproape patru milioane de euro.

Primarul din Şelimbăr nu a fost reţinut de procuori, iar astăzi nu a trecut pe la primărie. Edilul nu a putut fi contactat nici telefonic.