Criminalul Turnagiu Ion (46 de ani), cel care a incendiat o tânără în vârstă de 17 ani după ce aceasta a depus o plângere la poliţie pentru viol, a fost liberat condiţionat din închisoare în 10 mai 2019.Tribunalul Mehedinţi a considerat că deţinutul îndeplineşte condiţiile de liberare, chiar dacă acesta fusese condamnat la închisoare pe viaţă pentru 5 crime pe care le-a săvârşit în 1993, la vârsta de 18 ani, scrie Adevărul.
Anterior, Judecătoria Turnu-Severin i-a respins cerere de liberare condiţionată şi a fixat un nou termen la care putea să înainteze o astfel de solicitare, după 18 noiembrie 2019. Turnagiu Ion, în vârstă de 45 de ani, a ieşit din închisoare în 10 mai 2019, după ce un complet de judecată al Tribunalului Mehedinţi a constatat că a îndeplinit fracţia obligatorie pentru a fi liberat condiţionat şi ar fi oferit suficiente motive de îndreptare şi reintegrare socială în perioada cât a stat după gratii.
”Analizând contestaţia formulată prin prisma dispoziţiilor evocate şi în raport de actele depuse la dosarul cauzei rezultă că persoana condamnată a executat fracţia minimă prevăzută de lege, pe timpul executării pedepsei a fost sancţionat disciplinar, însă aceste sancţiuni au fost ridicate ulterior, a fost recompensat de 7 ori cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate şi de 24 de ori cu suplimentarea drepturilor. În perioada analizată, nu a fost sancţionat disciplinar, a fost recompensat de 8 ori cu suplimentarea drepturilor. A îndeplinit recomandările de participare la programele şi activităţile de reintegrare socială şi a participat la activităţi lucrative, obţinând 215 zile câştig. În cauza de faţă, în raport de cerinţele prev. de art. 59 C .p., se reţine că judecătorul fondului nu a apreciat în mod corect, raportat la actele şi lucrările dosarului, că la acest moment nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege şi nu se impune liberarea condiţionată a condamnatului. Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că persoana condamnată a depus eforturi susţinute pentru a demonstra îndreptarea sa, raportat la faptul că, fiind sancţionat disciplinar de 7 ori, a adoptat o atitudine pozitivă şi un comportament corespunzător, ce s-au concretizat în ridicarea acestor sancţiuni”, se precizează în motivarea instanţei prin care s-a dispus liberarea criminalului.
Tribunalul Mehedinţi a mai constatat că îndreptarea deţinutului Turnagiu Ion este probată si prin recompensele câştigate de acesta, în număr de 32, cât şi prin faptul că a îndeplinit recomandările de participare la programele şi activităţile de reintegrare socială şi la activităţi lucrative, obţinând 215 zile câştig ca urmare a muncii prestate.
”Nu lipsit de relevanţă este şi faptul că acest contestator a fost propus pentru liberare condiţionată cu unanimitate de voturi, la a noua analiză, pedeapsa fiind executată în regim deschis. Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că perioada executată a fost suficientă pentru reeducarea condamnatului T. I. şi că acesta, prin participarea activă la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare şi-a format şi consolidat o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite în cazul său”, se mai susţine în hotărâre. De ce a respins Judecătoria Turnu-Severin liberarea condiţionată În 4 aprilie 2019, Judecătoria Turnu-Severin a considerat că deţinutul nu poate fi liberat condiţionat. ”(…) Deşi a început executarea pedepsei la data de 27.11.1993, persoana condamnată s-a preocupat pentru a se evidenţia în mod constant abia începând cu anul 2014, astfel că s-a apreciat că recompensele acordate până în acest moment nu fac dovada unei adevărate îndreptări a condamnatului, ci reprezintă un simulacru pentru obţinerea mai grabnică a liberării condiţionate. Petentul condamnat a participat la activităţi lucrative şi a obţinut 215 zile câştig prin muncă, dintr-un total de 7.305 zile pe care le-ar fi putut astfel obţine. Neîndeplinirea condiţiei privitoare la stăruinţa în muncă dovedeşte faptul că pedeapsa nu şi-a atins scopul”, a precizat instanţa de fond în hotărâre. Instanţa a reţinut că fapta pentru care a fost condamnat petentul prezintă un grad de periculozitate socială ridicat, motiv pentru care trebuia să dea dovezi temeinice de îndreptare a comportamentului său pentru a putea beneficia de instituţia juridică a liberării condiţionate. ”Împrejurarea că petentul a executat fracţia minimă prevăzută de lege pentru a deveni propozabil pentru liberarea condiţionată nu îi conferă, per se, şi dreptul de a fi liberat condiţionat. În acest sens, instanţa trebuie să fie convinsă că scopul legii penale a fost atins şi fără executarea integrală a pedepsei închisorii aplicate petentului şi că acesta şi-a îndreptat comportamentul astfel încât să iasă din sfera de pericol al reiterării conduitei infracţionale. Ptentul în mod obligatoriu trebuia să depună toate eforturile pentru a demonstra că şi-a îndreptat comportamentul şi că, odată liberat condiţionat, nu va mai săvârşi fapte penale”, a mai menţionat magistratul de la judecătorie.
După liberarea condiţionată, bărbatul a ajuns să lucreze cu ziua şi a devenit prieten cu tatăl fetei pe care a incendiat-o. Şi-a deschis un cont pe Facebook, pe care a postat mai multe fotografii din ţară şi din Olanda, precum şi o serie de mesaje ciudate. Cu o zi înainte de a o incendia pe tânăra de 17 ani a înregistrat un video un ciudat mesaj de adio: „Va mulţumesc tuturor şi bunul Dumnezeu să le dea la toţi de acum înainte după inima şi sufletul nostru. Va iubesc, adio!”.