Un medic de la Spitalul de Urgenţe Craiova declară că dacă poliţiştii ar fi urmat procedura şi ar fi chemat o ambulanţă la poarta lui Gheorghe Dincă, în Caracal, Alexandra, fata sechestrată, bătută şi violată ar fi avut o şansă la viaţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dezvăluirile despre procedură au fost făcute duminică în exclusivitate de FLUX 24. În cazul unui viol este obligatoriu anunțarea Ambulanței, care poate intra în orice locație la orice oră.
Medicul Cristiana Geormăneanu, de la UPU Craiova, a declarat, marţi, că este inadmisibil ca poliţiştii să nu se gândească să facă apel şi la ajutor medical în momentul în care Alexandra le-a spus la telefon că este bătută şi violată, mai ales că într-un astfel de caz, echipajul ar fi putut intra în curtea lui Gheorghe Dincă fără să aibă nevoie de vreun mandat din partea procurorilor.
„În calitate de medic mi se pare inadmisibil ca aceşti oameni să nu se fi gândit că această fată avea nevoie de ajutorul unui medic, în condiţiile în care ea a spus că este violată, bătută şi sechestrată. Deci, din spusele ei, ea era agresată fizic, sexual şi psihologic. Avea nevoie să fie salvată din toate punctele de vedere. Şi atunci, în momentul în care soliciţi ambulanţa, procedura spune că, în prezenţa poliţiei, a jandarmilor, medicul sau echipajul medical pot intra să salveze viaţa şi să-i acorde îngrijiri medicale, fără mandat. Şi atunci nu cred că poliţiştii ar fi putut fi amendaţi de procuror, că au sărit să salveze o viaţă. Asta ar fi scutit şi timp, în favoarea copilului şi cred că puteau atunci să dea peste el, să găsească fata”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, medicul Cristina Geormăneanu.
Ea a mai spus că, în acest fel, fata ar fi avut, poate, o şansă să fie găsită în viaţă.
„Avea o şansă! Nu pot să spun că dacă intrau, o salvau. Dar fata mai avea o şansă. Dreptul la viaţă şi la sănătate este un drept al fiecăruia şi atunci, ca să aibă acea şansă, trebuie să i-o acorzi. Ceea ce nu a făcut acest poliţist! Nu că a pierdut şansa, nu i-a dat-o! Ca să-i dai o şansă trebuie să iei apelul în serios, aşa cum noi luăm în serios toate apelurile care intră pe 112, toţi pacienţii care vin în urgenţă şi se plâng că au o problemă medicală. Până la a spune că omul ăla minte, sau nu minte, tu trebuie să-i acorzi credit. Ei nu erau străini de procedură, pentru că, de exemplu, dacă pompierii sunt chemaţi la o deblocare de uşă sau la un incendiu automat întreabă dacă sunt victime, iar dacă există cea mai mică suspiciune că sunt victime, ei pleacă împreună cu echipaj medical, ambulanţă, chiar elicopter daca este cazul”, a mai spus medicul.