spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeCum a eșuat pe Valea Oltului un convoi NATO

Cum a eșuat pe Valea Oltului un convoi NATO

-

Un convoi NATO a fost blocat, vineri, pe Valea Oltului, după ce roata unui camion s-a defectat. Traficul a fost îngreunat zeci de minute şi apoi blocat aproximativ o oră pentru ridicarea utilajului pe o platformă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

- Reclama -

Potrivit Centrului Infotrafic, vineri în jurul prânzului roata unui camion care făcea parte dintr-un convoi NATO s-a defectat, pe raza judeţului Vâlcea, pe DN7.

- Advertisement -

Circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate aproximativ o oră, camionul defect fiind pe partea carosabilă.

Pentru ca utilajul să poată fi ridicat pe o platformă, traficul a fost blocat alte 60 minute.

- Advertisement -

Centrul Infotrafic arată că din convoiul care mergea spre Braşov făceau parte 17 camioane. În urma incidentului, 14 şi-au continuat deplasarea.

Anemona Toma, maior în cadrul MAPN, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că incidentul a fost unul minor, fără victime.

”S-a defectat roata unui camion. Am fost ajutaţi de Poliţie. Nu au fost victime, nici pagube. A fost un incident minor, de scurtă durată”, a declarat Toma.

Cele opt convoaie ale Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) care vor participa la exerciţiul Noble Jump 2017 au intrat, joi, în România, prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse. Convoaiele militare ajunse în România după debarcarea în portul Alexandroupolis, din Grecia, şi traversarea Bulgariei, sunt compuse din aproximativ 300 de militari cu peste 150 de vehicule de luptă şi transportoare de trupe ce se deplasează la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, judeţul Braşov.

Aproximativ 4.000 de militari români şi din ţări membre ale NATO participă, cu 500 mijloace tehnice, la exerciţiul multinaţional Noble Jump 2017 (NOJP17), care se desfăşoară, în perioada 26 mai – 16 iunie, pe teritoriul Greciei, Bulgariei şi României.

Cele mai multe dintre trupele străine sosesc din unităţi din Albania, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia şi Spania pe calea aerului, iar echipamentul greu este transportat pe mare şi pe calea ferată, urmat de convoiul terestru, pe ruta Grecia – Bulgaria – România, până la Centrul Naţional de Instruire Întrunită ”Getica” din Cincu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img