spot_img
3.5 C
București
joi, decembrie 26, 2024
AcasăAnalizeCum a ajuns Ungaria să aibă universități de top sfidând Bruxelles-ul

Cum a ajuns Ungaria să aibă universități de top sfidând Bruxelles-ul

-

Universităţile din Ungaria care au adoptat un nou model de funcţionare obţin rezultate bune în clasamentele internaţionale ale învăţământului superior, iar trecerea la un sistem de funcţionare sub forma fundaţiilor publice a făcut învăţământul superior mai flexibil, previzibil şi orientat spre performanţă – a declarat, luni, la Budapesta, Balázs Hankó, ministrul ungar responsabil pentru Cultură şi Inovaţie.

- Reclama -

În cadrul conferinţei intitulate „Universităţile din Ungaria în clasamentele internaţionale – unde ne aflăm?”, organizată de Asociaţia de Colaborare Civilă din Ungaria şi Universitatea de Ştiinţe Veterinare, Balázs Hankó a afirmat că schimbarea modelului a fost iniţiată de universităţi, astfel că disputa Bruxelles-ului nu este cu guvernul, ci cu senatul instituţiilor.

- Advertisement -

Acesta a precizat că dintre cele 21 de universităţi care au adoptat noul model, în prezent, şase se află în proces cu Bruxelles-ul din cauza „deciziei discriminatorii şi lipsită de temei juridic”.

Potrivit politicianului, în cele două cele mai importante clasamente internaţionale (QS şi Times Higher Education), 7 universităţi ungare se aflau, în urmă cu 5 ani, printre cele mai bune cinci procente din lume, în urmă cu 2 ani erau 9, iar în prezent sunt 12. Universitatea Semmelweis din Budapesta se află în topul 1% al celor mai bune universităţi din lume, iar 7 universităţi ungare se află în primele 1 000 la nivel global, a subliniat ministrul.

- Advertisement -

Acesta a adăugat că universităţile din Ungaria se situează din ce în ce mai bine în clasamente, datorită faptului că schimbarea modelului de funcţionare a făcut învăţământul superior din Ungaria mai flexibil, mai previzibil şi mai orientat spre performanţă.

Ministrul a menţionat că, săptămâna aceasta, Parlamentul ungar urmează să dezbată şi să voteze asupra unui proiect de lege care include un mandat de şase ani pentru membrii consiliilor de administraţie ale fundaţiilor, sincronizat cu perioada de finanţare, precum şi reglementări privind incompatibilitatea personală. Acesta a precizat că Guvernul ungar era dispus, de un an, să colaboreze pe aceste aspecte cu Bruxelles-ul, dar nici până acum nu a primit un răspuns.

Balázs Hankó a adăugat că proiectul de lege este prevăzut cu o clauză de intrare în vigoare care stipulează că va deveni efectiv doar în momentul în care Bruxelles-ul va permite din nou tinerilor din Ungaria să participe la programele Erasmus şi Horizon. 

Acesta a subliniat totodată că „dictatul de la Bruxelles”, care ar presupune excluderea rectorilor din consiliile de administraţie şi impunerea unor organizaţii internaţionale non-guvernamentale pentru a decide cine face parte din organele de conducere ale universităţilor, „nu va fi acceptat niciodată de guvern”.

Ministrul a afirmat că modernizarea învăţământului superior s-a realizat în funcţie de interesele economice ale Ungariei şi pe baza unor indicatori care sunt măsuraţi şi în clasamentele internaţionale.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img