Manifestația din București a devenit un spectacol de sunet și lumini. Era inevitabil, avînd în vedere amestecul agențiilor de publicitate, precum și faptul că agenda celor inocenți – căderea ordonanței – a fost epuizată, iar a celor neinocenți- schimbarea rezultatului alegerilor- mai durează, și în antract trebuia să se joace ceva ca să nu se plictisească publicul să plece acasă, scrie Alina Mungiu Pippidi într-un comentariu pe România Curată.
Diversiunea politică a existat de la început, și a atins cote penibile. De ce vă închipuiți că organizații din societatea civilă specializate în chestii juridice, ca CRJ sau APADOR, nu au făcut ele plîngeri contra lui Iordache, și s-a ajuns la ”Poli”, ex-șoferul meu și omul la toate al Monicăi Macovei? Oare chiar așa, din toată România asta spontană anticorupție, nu s-a găsit nimeni altcineva, eventual jurist, expert anticorupție, sau orice, decît Politeanu, băiatul băgat în toate supele, de la M10 la Predoiu și USR, omul cu logistica și militantismul Facebook? Iordache a fost oricum absolvit de Curtea Constituțională, pentru că avea dreptul legal să dea ordonanța lui stupidă și nocturnă, fără consultarea CSM; a spus CCR, deci nu aveai de ce îl ancheta, cu toate astea DNA s-a dus a doua zi după plîngerea lui Poli la ministerul Justiției să confiște acte, mai afirmă Mungiu.
În atmosfera asta de populism anti-corupție de nivel venezuelean, lupta pentru manipularea legii și controlul puterii judiciare depășește orice limită, este concluzia Alinei Mungiu Pippidi.