SCOTT HORTON: Datele disponibile în spațiul virtual plasează punctul de pornire al relației dintre Trump și Rusia în anul 1987. Trump este invitat de INTURIST, rețeaua sovietică a hotelurilor de stat. Cum avea să precizeze Trump însuși, rușii explorau posibilitatea unor proiecte hoteliere comune. Discuțiile au durat câțiva ani, dar până la urmă n-a ieșit nimic. Interesant însă că, imediat după întoarcerea din acea călătorie – care a fost destul de lungă, cu opriri la Moscova și Sankt-Petersburg – Trump începe să vorbească despre o candidatură la prezidențialele programate pentru anul următor, 1988. Formează în aces sens un comitet exploratoriu, se înscrie pentru preliminarele din New Hampshire și, interesant, plătește în jur de 100.000 de dolari pentru reclame de o pagină întreagă în trei ziare, New York Times, Boston Globe și Washington Post, reclame care atacau NATO-ul pe motiv că participarea SUA la Alianța Nord-Atlantică era o enormă risipă de bani. Atacau NATO în toiul Războiului Rece.
Reporter: Nu a fost un caz izolat, un punct de vedere uitat sau repudiat. Dimpotrivă. În poziționările față de Rusia ale actualului președinte există o remarcabilă – și pentru el neobișnuită – constanță, consecvență.
SCOTT HORTON: Dacă urmărești declarațiile sale publice începând de la sfârșitul anilor 1980, constați că Trump, care era peste tot, la radio și televiziuni, încercând să-și creeze un profil public, vorbea tot timpul despre Rusia. L-a disprețuit pe Gorbaciov, a disprețuit reformele sale, și a considerat că destrămarea URSS-ului e o tragedie. Putin la putere îi place, o admirație care continuă până-n zilele noastre. Daca-i întreba un colonel KGB ce crede despre aceleași subiecte am impresia că părerile lui n-ar fi prea diferite de cele ale lui Trump. E ceva bizar.
Reporter: Un alt moment cheie al misterioasei relații Trump-Rusia este anul 2004, când afacerile-i merg prost, foarte prost chiar, dar este salvat de un masiv aport financiar bănuit a proveni, în bună măsură, din Rusia și foste republici sovietice din Asia Centrală.
SCOTT HORTON: Exact. În 2004 am avut declarațiile de faliment ale hotelurilor și cazinourilor Trump. Majoritatea experților în afaceri au crezut că e sfârșitul, mai ales că marile bănci americane i-au tăiat creditele și au cerut rambursarea împrumuturilor. Trump supraviețuiește falimentului, pentru că încep să curgă în conturile sale enorme sume de bani – vorbim de peste o jumătate de miliard de dolari – pentru dezvoltarea de proiecte. E clar că aceste proiecte au fost inițiate și finanțate aproape în întregime cu fonduri rusești și post-sovietice.
Reporter: Deutsche Bank și Bank of Cyprus…În constelația planetară a transferurilor de capital nu există stele instituționale mai luminoase. Revin în narațiunea raporturilor lui Trump cu Rusia, legate fiind și de biografia unor persoane din anturajul prezidențial. Care este rolul celor două bănci, ce știm despre ele?
SCOTT HORTON: Două aspecte interesante în ce privește Deutsche Bank. Primul: a fost extrem de implicată în expatrierea de capital rusesc și s-a aflat, din acest motiv, în centrul unei întregi serii de investigații ale autorităților americane și britanice de control fiananciar. Al doilea: Deutsche Bank și-a păstrat relația cu el, a continuat să-l împrumute pe Donald Trump și după ce băncile americane i-au retras creditele. Cât despre Bank of Cyprus – condusă la un moment dat de actualul ministru al comerțului, Wilbur Ross – aceasta a fost probabil cea mai importantă instituție financiară în gestionarea fluxurilor de bani proveniți din Rusia. Când Ross a preluat controlul l-a angajat, ca să dirijeze reorganizarea băncii cipriote, pe fostul-proaspăt concediatul-șef de la Deutsche Bank.
Reporter: Cu beneficiul acestor fapte, ați numit ce s-a întâmplat în timpul alegerilor prezidențiale americane o „campanie rusească” și ați citat în sprijinul acestei teze un detaliu din dosarul Steele, anume prezența la Washington a unui diplomat rus care ar fi finanțat acțiunile informatice și mediatice de subminare a candidatei Democrate. Vorbiți-ne despre acest aspect.
SCOTT HORTON: Avem de-a face cu o campanie de „măsuri active” orchestrată de un foarte sofisticat serviciu străin de informații, care se mândrește, și s-a mândrit de-a lungul istoriei sale, cu capacitatea de a camufla și secretiza transferurile de bani. Unele dovezi ale implicării sale, coroborate de BBC și alte instituții, vin din raportul Steele, care menționează un ofițer de informații pe nume Mihail Kalugin, care lucra sub acoperire ca secretar II la ambasada din Washington și este bănuit că ar fi gestionat transferurile de fonduri pentru campania de „măsuri active” în sprijinul lui Trump. Avem confirmarea că era în funcție la Washington și se ocupa cu viramentul de fonduri, dar legătura lui directă cu Trump, implicarea lui în transferul de fonduri către organizația Trump, este punctul critic al anchetelor în desfășurare. Nu avem, la aceasta oră, dovezi sau informații care să ne permită să tragem o concluzie.
Reporter: Când vin concluziile? Cum credeți că vor evolua lucrurile? Pe scara posibilităților, între „nu-i nimic” și „complicitate, poate mai rău”, unde vă situați?
SCOTT HORTON: E un caz extrem de neobișnuit, fără precedent în istoria controverselor politice din SUA, pentru că are la origine evaluări ale comunității americane de informații care ne-au spus că e ceva, că s-a întâmplat ceva – fapt confirmat ulterior prin efortul jurnaliștilor și al investigatorilor parlamentari. Dacă se confirmă transferul substanțial de fonduri către organizația Trump și coordonarea între campania lui Trump și spionajul rusesc în gestionarea intruziunilor informatice, președintele e pasibil de destituire. Până atunci mai avem însă de așteptat cel puțin șase luni.
