Cu sprijin din Ungaria se face un plan de inteligenţă artificială pentru Ţinutul Secuiesc

Ţinutul Secuiesc deschide un nou capitol de dezvoltare cu importanţă istorică: a început elaborarea unei strategii proprii de inteligenţă artificială (IA) pentru regiune, cu sprijinul Guvernului ungar, al însărcinatului Guvernului ungar, László Palkovics, şi cu susţinerea profesională a deputatului UDMR Gábor Hajdu – se arată într-un comunicat remis, luni, agenţiei ungare de presă MTI, de însărcinatul guvernamental responsabil pentru inteligenţa artificială.

Scopul iniţiativei este să ofere comunităţilor locale şi factorilor economici – de la familii la întreprinderi, de la fermieri la instituţii de învăţământ – instrumente moderne şi cunoştinţe care să le permită să se consolideze, să devină mai competitive şi, în acelaşi timp, să-şi păstreze patrimoniul cultural şi lingvistic.

Gábor Hajdu, deputat UDMR în Parlamentul României, a subliniat în document că acest pas reprezintă un moment istoric, menit să îmbunătăţească calitatea vieţii comunităţilor şi să le asigure viitorul. Aplicarea strategică a inteligenţei artificiale oferă Ţinutului Secuiesc oportunitatea să ţină pasul nu doar cu evoluţiile globale, ci să-şi şi croiască propriul drum.

Printre domeniile prioritare ale strategiei se numără agricultura de precizie, analiza datelor medicale şi prevenţia, sprijinul digital pentru întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi educaţia şi conservarea limbii. Scopul este ca Ţinutul Secuiesc, bazându-se pe propriile resurse şi tradiţii, să creeze un ecosistem tehnologic şi economic care să servească drept model pentru alte regiuni.

„Această strategie poate reprezenta temelia unei noi epoci: un viitor în care inteligenţa artificială nu este o ameninţare, ci o oportunitate de întărire a comunităţilor şi de protejare a valorilor culturale” – a subliniat, în document, László Palkovics.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare