spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăJustitieCSM MUTĂ în scandalul între judecători și procurori

CSM MUTĂ în scandalul între judecători și procurori

-

Secţia pentru judecători a CSM a luat act, joi, de rezoluţia de la Constanţa, prin care se solicită separarea atribuţiilor referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor. Următorul pas este ca propunerea să ajungă în Parlament.

- Reclama -

La şedinţa Secţiei pentru judecători a participat şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, acesta precizând că rezoluţia „ar putea fi punctul de plecare privind propunerile de modificare a legii în separarea competenţei în CSM”, precizând că „un set de competenţe ar trebui să rămână la nivelul plenului CSM, „iar cele care ţin strict de carieră să meargă la Secţile de specialitate”.

- Advertisement -

Anterior, preşedintele CSM ar fi primit adrese de la mai mulţi procurori au consiliului în care se cerea ca Rezoluţia să se discute în plen şi nu în secţii. Chiar dacă actul a fost adoptat de secţia pentru judecători, acesta ar urma să fie trimis şi plenului.

La sfârşitul lunii mai, şefii tribunalelor din România au adoptat, la Constanţa, în urma unei întâlniri, o rezoluţie prin care solicită „separarea atribuţiilor CSM referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor”.

- Advertisement -

„Solicităm consolidarea statutului judecătorilor prin separarea imediată a atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, precum şi cu privire la organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor în sensul ca acestea să aparţină distinct celor două Secţii ale Consiliului, respectiv Secţiei pentru Judecători în privinţa judecătorilor şi instanţelor judecătoreşti şi Secţiei pentru Procurori în privinţa procurorilor şi parchetelor. Recunoaşterea acestei garanţii ar conduce la o consolidare a independenţei judecătorilor, singurii care înfăptuiesc justiţia, acest lucru nefiind pe deplin posibil cât timp cariera le este hotărâtă prin alte mecanisme decât cele proprii puterii judecătoreşti”, se arată în Rezoluţia de la Constanţa.

În document se solicită judecătorilor CSM „să denunţe şi să se delimiteze de orice încălcări ale dispoziţiilor legale.”

„Au fost situaţii când în CSM uneori s-a trecut peste lege în favoarea oportunităţii iar acest aspect a fost sancţionat numai de o parte dintre noi. Colegii noştri ne-au cerut socotoală şi ne-au cerut în mod expres, pentru transparenţă, să arătăm că nu vom fi nicioadată părtaş la astfel de fapt. Un exemplu este chiar sedinţa de săptămâna trecută, când s-a discutat regulamentul Inspecţiei Judiciare. Avem o dispoziţie de lege, s-a trecut peste lege şi regulamentul a fost modificat împotriva legii. Este un exemplu doar”, a explicat judecătorul CSM Gabriela Baltag, pe 30 mai, pentru MEDIAFAX.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img