spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.2 C
București

Croația vrea asistente medicale din România

Dezbaterea parlamentară privind legea care va facilita angajarea în Croația a asistentelor medicale din România s-a transformat vineri într-o discuție despre situația materială a asistentelor medicale croate, cu mesajul că emigrarea acestora trebuie să fie stopată, relatează agenția de presă HINA.

”Nimeni nu ar trebui să se teamă, asistentele noastre medicale nu vor fi înlocuite masiv de asistentele române; suntem o țară din care pleacă un număr semnificativ de asistente medicale, nu o țară în care ele vin”, au spus Miso Krsticevic (Partidul Social-Democrat croat) și Rada Boric (partidul ‘Putem!’) în timpul dezbaterii amendamentelor la legea privind profesiile reglementate și recunoașterea calificărilor profesionale străine.

Potrivit unor estimări, au punctat ei, în ultimii zece ani între 7.000 și 8.000 de asistente medical au părăsit Croația, aproximativ 200 pleacă în străinătate anual, 30% iau în considerare să facă acest lucru și sistemul de sănătate croat are un deficit de aproximativ 4.000 de asistente medicale.

Personalul medical ar trebui să fie plătit în mod corect și ar trebui create condiții care să le facă pe asistente să rămână în Croația, a susținut Bozo Petrov (formațiunea politică ‘Podul’).

”Ce va face guvernul pentru a stopa trendul plecărilor?”, a întrebat deputata Dubravka Novak (Putem!).

Această tendință a plecării asistentelor medicale s-a redus în ultimii ani grație îmbunătățirii situației lor materiale, a replicat Ivan Vidis, secretar de stat în Ministerul croat al Muncii, Familiei și Politicilor Sociale.

”În 2016, salariul brut al unei asistente medicale a fost de 1.160 euro, iar în iunie 2025 a ajuns la 2.537 euro, în creștere nominală cu 118% și creștere reală de 62%”, a accentuat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Prețul mediu al proprietăților rezidențiale din Olanda: Jumătate de milion de euro

    Prețul mediu al proprietăților imobiliare rezidențiale în Olanda este...

    China și SUA printr-un citat din Deng

    Unii oficiali americani au început să folosească expresia „a...

    6 locații secrete ale lui Epstein

    Finanțiatorul Jeffrey Epstein a închiriat șase depozite secrete împrăștiate...

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Articole relationate

    Categorii populare