- Reclama -
de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Cînd candidatul Klaus Iohannis a ieșit pe piață cu sloganul ”Pentru o Românie normală” s-a ales cu critici pentru că el pare searbăd, neatrăgător și chiar ușor jignitor pentru români, pentru că induce ideea că am fi anormali într-o țară anormală. Ce nu am luat în calcul ar fi varianta ca nepotrivirea dintre slogan și țară să fie rezolvată abil de Iohannis prin adaptarea țării la slogan și nu invers, conform uzanțelor. Căderea guvernului Dăncilă ar fi primul pas.
Moțiunea a trecut azi, cu un scor destul de strîns, cinci voturi peste, dar asta nu mai contează.
Primele declarații ale liderilor de partide prefigurează un tablou sumbru, al unei crize politice majore, suprapusă peste campania prezidențială și peste finalul de an care ar trebui să aducă noul buget de stat.
PNL se oferă să guverneze în stil liberal, cu Orban premier și nimeni altcineva.
USR-PLUS refuză să pomenească nume de premieri, blocați strict în ideea de anticipate și nimic altceva.
PSD și Dăncilă dau semnalul că nu vor gira un guvern interimar, somînd președintele să desemneze urgent un premier.
Ponta ține tare de varianta guvern PSD-ALDE-Pro România. ALDE nu vrea cu PSD, dar nici nu pare interesat de guvernare.
UDMR dă semnalul că va juca tare, anunțînd prin Kelemen Hunor că nu au o variantă de susținere a unui alt guvern și că asta va depinde de negocieri.
Mai pragmatic, poate și prin prisma experienței, Traian Băsescu profețește o criză care se va întinde pînă după prezidențiale și crede că PMP nu ar fi avantajat de o intrare la guvernare.
În fine, iese la rampă Klaus Iohannis, care pune cruce anticipatelor și face propriul său anunț.
Unul suficient de tăios încît să provoace iritare chiar și în rîndul liberalilor săi.
Să o luăm metodic.
Zice președintele:
”Cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului este, evident, întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate. Aceasta însă nu se poate face decât dacă există un consens al formațiunilor parlamentare actuale. În cadrul consultărilor, voi constata în ce măsură există un astfel de consens și care este cea mai bună variantă pentru bunul mers al României în perioada imediat următoare”.
Or, DEJA se știe că nici vorbă de respectivul consens pentru anticipate.
Singurii care le susțin sunt cei de la PLUS-USR.
Liberalii vorbesc și ei de anticipate, dar mai mult ca să arate că nu se tem.
Alegerile anticipate, să fie clar, sunt agreate de un partid doar atunci cînd ele îl aduc într-o situație mult mai bună decît cea prezentă.
Au existat doar două momente în istoria post-decembristă cînd varianta anticipatelor s-a discutat serios.
Primul, în 2002, cînd, spre exemplu, la jumătatea anului, sondajele dădeau PSD cu cifre între 46 și 55%, în timp ce opoziția democratică PNL și PD abia însumau 16-18%. S-a opus însă Ion Iliescu, cel care știa că nu ar mai putea prelua șefia PSD la finele mandatului, cu Năstase premier pînă în 2006.
S-a mai discutat odată în 2005, cînd partidul lui Băsescu, PD, beneficia de prima de învingător mai mult decît liberalii, iar anticipatele l-ar fi propulsat în poziția de vioara întîi a politicii. Nu a vrut, însă, premierul Tăriceanu. Spre norocul PNL.
În prezent, liberalii au aureola de principal partid de dreapta pentru că au luat de peste două ori mai mult, în alegeri, decît USR. Numai că sondajele actuale arată două grupuri politice despărțite de doar 3-5 procente, care pot oricînd să dispară. Nu e clar deloc pentru ce și-ar risca PNL poziția dominantă pe dreapta atît timp cît nu are garanția că va cîștiga masiv la anticipate. În plus, alegerile anticipate ar putea însemna lichidarea deplină a foștilor democrați, în condițiile în care Orban s-a ocupat pe larg, ca președinte, de marginalizarea lor în partid.
Practic, cum spuneam, Iohannis a pus cruce anticipatelor știind exact cît voință politică există pentru ele.
Ce ne spune, pe de altă parte, președintele:
”Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine, începând cu ora 11:00, pentru că avem urgentă nevoie de un nou guvern. Voi asculta opțiunile partidelor și voi propune o soluție de Executiv cu un mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă și eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfășura acestea”.
De aici, lucrurile se complică dramatic.
Constituția – sau măcar cutumele – nu permit formarea unui guvern de tranziție, în special a unuia cu un mandat trasat clar de către președinte. Un guvern e un guvern, punct. Dar, în formularea de azi a președintelui, nici nu e clar că ar fi vorba de un guvern de tranziție, cum vorbea zilele trecute, odată ce el ar conduce pînă la viitoarele alegeri ”indiferent cînd se vor desfășura acestea”.
Pînă și exprimarea în sine e cam nefericită, la urma-urmei, toate guvernele lumii conduc doar pînă la alegeri. După care, au nevoie de un alt mandat.
Chiar admițînd că Ludovic Orban s-ar lăsa călcat în picioare de președinte, care l-ar numi premier cu lesa de gît, nu e clar cine ar susține un asemenea cabinet și de ce.
Numai un miracol ar putea conduce, la negocierile de la Cotroceni, la o soluție care să respecte doleanțele președintelui, dar și năzuințele liderilor politici.
Asta ar putea însemna criză politică, tărăgănare la maxim – și ne amintim că în 2009 cabinetul desemnat Liviu Negoiță a căzut prin epuizarea celor 10 zile necesare formării unei majorități – și apariția unei situații dramatice cu impact social și economic extrem de nefast.
O situație în care singura oază de stabilitate sau, să-i zicem, de normalitate, ar rămîne președinția.
O soluție de avarie, după ce se va fi atins apogeul crizei, ar putea fi propunerea unui guvern de uniune națională pînă la alegerile din 2020, cu un premier din afara tuturor partidelor.
O situație extrem de convenabilă președintelui, pentru că i-ar maximiza, pe de-o parte, șansele la un nou mandat, și l-ar transforma în cel mai puternic și mai influent jucător de pe piață mult timp de aici încolo. Adică exact pohta ce pohtește Iohannis.
- Advertisement -
