CRIZĂ IN PARLAMENTUL UCRAINEAN: 17 deputați ai lui Zelenski și-au depus demisiile

În Rada Supremă de la Kiev se conturează o criză semnificativă, generată de intenția unui număr considerabil de deputați de a renunța la mandate. Potrivit liderului fracțiunii „Slujitorul Poporului” (partidul lui Zelenski), David Arahamia, situația este tensionată, iar numărul deputaților care au depus cereri de demisie în cadrul fracțiunii atinge 17, scrie lb.ua.

În consecință, s-a luat decizia de a nu permite plecarea acestora din parlament.

Arachamia a avertizat asupra unei iminente crize majore în legislativul ucrainean, menționând dificultatea asigurării numărului necesar de voturi pentru luarea deciziilor. El a subliniat că, în afara fracțiunii sale, există și în alte grupuri parlamentare persoane care doresc să renunțe la mandatele lor.

Liderul fracțiunii “Slujitorul Poporului” a precizat că nu vor susține renunțarea la mandate decât în cazuri de situații medicale reale și că aceasta este o măsură menită să mențină legitimitatea parlamentului. Arachamia a exprimat și opinia că actuala situație în parlament este caracterizată de lipsa “unității”, și că aceasta este mai complicată decât perioada premergătoare războiului.

Arachamia a adăugat că, încă din luna decembrie, numeroși deputați exprimau dorința de a demisiona, dar întâmpinau dificultăți în a obține aprobarea pentru acest pas.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce se știe despre scandalul din casa de lângă Kiev

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a deschis trei...

    Atacul la frigiderele supermarketurilor lovește și România

    În noaptea de 2 noiembrie, frigiderele din peste 100...

    Vučić anunță că noua Putere de la Belgrad vrea să închidă un post de televiziune care îl susține

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Zelenski o acuză de „înaltă trădare” pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Procuratura Generală...

    Lovitura de la Binance de 6,34 miliarde dolari: Cum au lovit hackerii

    Platforma de schimb de criptomonede Binance a publicat un...

    „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public...

    Omanul, unul din câștigătorii războiului din Iran

    Omanul se remarcă ca unul dintre câștigătorii economici ai...

    Articole relationate

    Categorii populare