CRIZA DIPLOMATICĂ FRANȚA-BULGARIA: Macron se jură că nu a spus

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a asigurat telefonic că nu i-a criticat niciodată pe cetăţenii bulgari, aşa cum rezulta dintr-un interviu acordat săptămâna aceasta de liderul de la Palatul Elysée unei publicaţii franceze, informează EFE și Agerpres.

„El (Macron) m-a asigurat că nu i-a criticat niciodată pe cetăţenii bulgari, nici muncitorii sau instituţiile bulgare”, a scris Borisov pe contul său de Facebook. Potrivit premierului bulgar, Macron l-a contactat pentru „a-i confirma sprijinul său pentru Bulgaria” şi pentru a-l asigura că declaraţiile sale au fost interpretate greşit.

Şeful executivului de la Sofia se pregăteşte să ceară sprijinul Parisului pentru o aderare a Bulgariei la mecanismul european al ratelor de schimb (ERM II, antecamera monedei euro) şi la spaţiul Schengen, precum şi la pachetul Mobilitate, referitor la transportul rutier. „Sper că se va revanşa, îndeosebi pe tema Schengen, a transportatorilor şi a antecamerei euro”, a insistat Borisov, vorbind de necesitatea „unui sprijin puternic din partea Franţei”.

Borisov a anunţat totodată că se va întâlni în viitorul apropiat cu preşedintele francez.

Macron l-a sunat sâmbătă seara pe Borisov după ce în aceeaşi zi Ministerul Afacerilor Externe bulgar i-a cerut ambasadorului ţării sale la Paris să înmâneze o notă de protest pentru declaraţiile polemice făcute de preşedintele francez cu privire la „bandele ilegale bulgare”.

În plus, MAE bulgar a anunţat că a convocat-o pentru luni pe ambasadoarea franceză la Sofia pentru a o informa cu privire la nemulţumirea părţii bulgare.

Concret, Macron ar fi declarat într-un interviu acordat revistei conservatoare „Valeurs Actuelles” că îi preferă „pe oamenii care vin legal (în Franţa) din Guineea sau Cote D’Ivoire bandelor ilegale de bulgari sau ucraineni”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Musk susține o campaniei pentru revenirea lui Jensen Huang în funcția de CEO al Nvidia

    Antreprenorul american Elon Musk a anunțat că s-a alăturat...

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Articole relationate

    Categorii populare