Criza catalană lovește finanțele Spaniei

Costurile cu împrumuturile ale Guvernului spaniol au crescut, iar piețele financiare spaniole s-au prăbușit luni, pe măsură ce investitori evaluează consecințele politice ale violențele care au marcat desfășurarea referendumului privind autodeterminarea regiunii Catalonia, relatează Reuters.

De asemenea, moneda euro s-a depreciat în raport cu dolarul după ce autoritățile locale au anunțat că 90% dintre votați s-au declarat în favoarea autodeterminării la referendumul de duminică, interzis de Curtea Constituțională a Spaniei. Acest referendum a decis calea unei declarații unilaterale a independenței regiunii Catalonia, care reprezintă a cincea parte din economia Spaniei și ale cărei venituri din taxe sunt cruciale pentru bugetul național.

Deși se așteaptă ca această criză să se rezolve prin oferirea unei autonomii extinse, analiștii avertizează că incertitudinea ar putea avea un impact asupra creșterii economice a Spaniei și asupra reputației premierului Mariano Rajoy, care conduce un guvern minoritar.

„Acesta este, probabil, cel mai prost rezultat pentru Madrid, au avut loc violențe, dar acestea nu au oprit votul, iar opinia publică din Catalonia este și mai polarizată. Este clar că riscurile la adresa stabilității Guvernului au crescut”, a declarat Federico Santi, analist la Eurasia Group în Londra.

Randamentele pentru obligațiunile guvernamentale spaniole au crescut cu 10 puncte de bază, până la 1,713%, iar decalajul care le separă de obligațiunile germane a atins cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni. De asemenea, costul asigurării expunerii pe obligațiunile spaniole via credit default swaps a atins și el cel mai ridica nivel din ultima lună.

După ce vineri a confirmat ratingul Spaniei la „BBB plus”, agenția de evaluare S&P Global a apreciat că tensiunile dintre Guvernul central și autoritățile din Catalonia ar putea afecta încrederea companiilor și investițiile. Analiștii sunt de părere că o posibilitate de depășire a acestei crize ar fi oferirea unei autonomii financiare sporite Cataloniei, ceea ce ar putea afecta însă finanțele Spaniei.

Pe piața bursieră, principalul indice al bursei de valori de la Madrid, IBEX, înregistra luni o scădere de 1,8%, din cauza scăderilor înregistrate de acțiunile băncilor spaniole. Banco de Sabadell și Caixabank, ambele cu sediul în Catalonia, au înregistrat scăderi de 6%, respectiv 4,7%.

Impactul referendumului în afara Spaniei a fost unul modest, moneda euro pierzând 0,5% în raport cu dolarul. În plus, creșterea randamentelor pentru obligațiunile spaniole a dus și la creșterea randamentelor pentru obligațiunile italiene la 2,26%, cel mai ridicat nivel din ultimele două luni și jumătate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare