spot_img
4.1 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeCRISTOIU: Furia diviziei Presă a binomului SRI-DNA pe americanul Darren White

CRISTOIU: Furia diviziei Presă a binomului SRI-DNA pe americanul Darren White

-

Slugile din fruntea Binomului s-au speriat de moarte.Părerile lui Darren White riscau să treacă în faţa babuinilor din România ca fiind părerile Marelui Îngrijitor al Grădinii Zoologice de la Washington.Desigur, că părerile sînt ale unui cetăţean american, ale unui copoi sau ale preşedintelui SUA, într-o ţară locuită de oameni şi nu de babuini, n-ar trebui să conteze.Ar trebui să conteze părerea românilor despre anchetele DNA.Şi dacă românii au o părere bună despre ele, poate să vină şi să le mustre şi Tata Noe, ele nu pot fi puse la îndoială.Binomul SRI-DNA, ca orice Poliţie Politică, îşi justifică abuzurile prin invocarea sprijinului dat de Aliatul american. Securitatea lui Nikolski comitea abuzuri ştiindu-se braţul Moscovei în România. Interviul lui Darren White era deosebit de riscant pentru această autoritate a Binomului de a comite abuzuri în numele SUA, scrie Ion Cristoiu pe blogul său.

- Reclama -

TEXTUL LUI ION CRISTOIU:

Darren White, fost şef al Secret Service pentru România şi alte cîteva ţări din Est, i-a acordat lui Robert Turcescu, pentru Unde Tv, prin Skype, un interviu consacrat, în mare parte, corupţiei din România.

Aşa cum am scris şi în Evenimentul zilei din 8 martie 2016, opiniile lui Darren White meritau luate în seamă din cel puţin trei puncte de vedere:

  1. Sînt ale unui american şi, prin urmare, definit printr-o anume înţelegere a lumii.
  2. Sînt ale unui fost şef de Secret Service, instituţie care, pentru a-şi îndeplini menirea, ştie să tragă nu numai pistolul, dar şi cu urechea şi, în consecinţă, dispune de informaţii de culise.
  3. Sînt ale unui membru al ceea ce se numeşte Birocraţia de la Washigton şi, prin urmare, ştie punctul de vedere al autorităţilor americane despre relaţia dintre corupţie şi o ţară aliată.

Despre situaţia din România şi-au dat cu părerea cine a vrut şi cine n-a vrut din afara ţării: jurnalişti, politicieni, stewardese, starlete, comici, mingicari, şefi de stat şi patroane de bordel.
Nu odată am denunţat slugărnicia provincială cu care au fost primite în România zicerile altora despre noi. Vorbe spuse sau scrise de oameni vii, oameni pur şi simplu, care mănîncă, beau, asudă, se scarpină şi se cuplează, mai mult sau mai puţin în vederea reproducerii, au căpătat în România Aură de Sfinte Scripturi. Chiar dacă autorul lor era un piţifelnic în ţara lui de baştină, trăncănelile sale, nu de puţine ori semidocte prin viziunile clişeu, au primit în România Autoritatea de spunere în genul Cuvîntului dumnezeiesc.

Darren White e american.
Darren White a fost şef al unei unităţi Secret Service.
Darren White a făcut parte din Ambasada SUA de la Bucureşti, Mecca politicienior şi ziariştilor români, către care se îndreaptă zi de zi ploconelile unsuroase ale moldo-valahilor.
Te-ai fi aşteptat ca interviul lui Darren White să fie întîmpinat cu temenle.

N-a fost așa.
Site-uri și televiziuni de știri s-au năpustit asupra lui Darren White pentru a-l face în fel și chip:
De la corupt pînă la bețiv.

Tehnica manipulării e veche de cînd mahalaua.
Un adevăr nu e pus la îndoială prin contrazicerea lui cu argumente, ci prin discreditarea celui care l-a spus.
Eterna reacție a celui fără argumente, invocată de George Călinescu într-o tabletă celebră:
N-ai dreptate, pentru că ești ofticoasă.

Sînt aceleaşi site-uri şi televiziuni pe care le-am întîlnit în toate Diversiunile din ultimii ani.
Sînt site-urile şi televiziunile care au susţinut mediatic Diversiunea cu Diaspora care nu-i lasată să voteze.
Sînt site-urile care au susţinut Diversiunea cu strada care vrea Guvernul Dacian Cioloş.
Sînt site-urile care au susţinut Diversiunea cu Săriţi! CCR omoară Lupta împotriva corupţiei.
Într-un cuvînt, sînt site-urile şi televiziunile Diviziei Presă a Binomului SRI-DNA, finanţate de SRI din bani negri depozitaţi în noile puşculiţe ale SRI, după ce fostele, precum Dorin Cocoş, au fost trecute în rezervă.

Aceste site-uri şi televiziuni sînt lesne de identificat şi printr-o altă caracteristică.
Asemenea oricărei Prese la ordin, ea îndeplineşte ordinele după modelul Svejk al sergenţilor majori din instituţiile de forţă.
De ce s-au năpustit ele asupra lui Darren White?
E o întrebare legitimă în nedumerirea presupusă, deoarece americanul a făcut una dintre cele mai pătrunzătoare radiografii ale corupţiei din România.
Darren White a susţinut că anchetele de corupţie din România vizează nu lupta împotriva corupţiei, ci represalii politice.

Ei şi? se vor întreba cetăţenii.
Cum de putea provoca aceste susţineri ale unui cetăţean un asemenea deranj încît site-urile şi televiziunile Diviziei Presă a binomului să renunţe pînă şi la minima aparenţă de corectitudine?
Riscul ca punctul de vedere al lui Darren White asupra anchetelor de corupție la noi și asupra Codruție Kovesi mai ales să nu treacă în ochii opiniei publice de la noi drept punctul de vedere al Administrației americane.

În acel moment, slugile din fruntea Binomului s-au speriat de moarte.
Părerile lui Darren White riscau să treacă în faţa babuinilor din România ca fiind părerile Marelui Îngrijitor al Grădinii Zoologice de la Washington.
Desigur, că părerile sînt ale unui cetăţean american, ale unui copoi sau ale preşedintelui SUA, într-o ţară locuită de oameni şi nu de babuini, n-ar trebui să conteze.
Ar trebui să conteze părerea românilor despre anchetele DNA.

Şi dacă românii au o părere bună despre ele, poate să vină şi să le mustre şi Tata Noe, ele nu pot fi puse la îndoială.
Binomul SRI-DNA, ca orice Poliţie Politică, îşi justifică abuzurile prin invocarea sprijinului dat de Aliatul american.
Securitatea lui Nikolski comitea abuzuri ştiindu-se braţul Moscovei în România.

Interviul lui Darren White era deosebit de riscant pentru această autoritate a Binomului de a comite abuzuri în numele SUA.
De aici opintirea de a dovedi că Darren White nu reprezintă punctul de vedere al Stăpînilor de la Washigton.
Cînd am apreciat interviul eu nu m-am gîndit o clipă şi nici n-am scris c-ar fi punctul de vedere al Înaltei Porţi.
Dacă aş fi crezut o clipă că e al Înaltei Porţi nici nu l-aş fi luat în seamă.

Din acest punct de vedere Binomul să stea liniştit.
Nu e punctul de vedere al Administrației.
E punctul de vederea al unui american care, asemenea unui doctor în realități, a diagnosticat că România se află în metastază din cauza corupției.
Din acest punct de vedere noi, românii, ar trebui să ne neliniștim la cele spuse de Darren White în interviul acordat lui Robert Turcescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img