Sunt întrebat de cei care-mi știu aversiunea față de bogăția nemăsurată, dar mai ales față de bogăția ciocoiască postdecembristă, de ce nu sprijin DNA în lupta împotriva corupției, așa cum fac mulți jurnaliști, mai ales dintre cei tineri, care urmăresc arestările în direct și terfelirea victimei mai tulburați decât lelițele care avortau de bucurie la trecerea carotei cu osîndiții la ghilotină din timpul Terorii franceze.

Sunt mult motive pentru care mă deosebesc de confrații mai tineri în chestiunea Luptei împotriva corupției în varianta DNA.

Primul și cel mai important vizează profesia de jurnalist și nu numai de jurnalist, dar și orice profesie în care capul folosește la scris și nu la trimis mingea în poartă:
Un om anchetat de DNA e deja un individ singur față-n față cu Statul. La noi cel puțin, Statul, care nu se deosebește prea mult de statul comunist de pe vremuri, e întruchipat de instituțiile de forță. Un individ convocat la DNA e condamnat din start la strivirea de către șenilele tancului care e Statul. E acuzat înainte de a fi interogat, e umilit prin spectacolul cătușelor, e terfelit prin publicarea unor fragmente de stenograme, care-l surprind în viața intimă, fără nici o legătură cu dosarul.

Presa luptă împotriva unui corupt pînă în clipa în care acesta e înhățat de DNA. Pînă la ușa DNA presa are obligația să facă investigații și să dezvăluie opiniei publice afacerile corupte ale cuiva, ba chiar și să ceară DNA să-l ancheteze, rezultatele investigațiilor gazetărești putînd fi în orice clipă material ajutător procurorilor.

Dacă un ins denunțat de presă, cu dovezi convingătoare, ca fiind implicat în afaceri de corupție, devine ținta unei anchete DNA, presa poate considera asta o victorie a luptei sale împotriva corupției.

În clipa însă cînd insul denunțat de presă ajunge la DNA, respectivul se transformă în clientul Avocatului care e peste tot în lume presa, responsabilă prin statut cu monitorizarea relației dintre Stat și individ. Pentru presa americană, chiar și teroristul sinistru trebuie apărat de posibilile abuzuri ale Statului. A sprijini lupta împotriva corupției în sensul unei succesiuni de aplauze la tot ce face DNA după ce individul intră în morișca interceptărilor și interogatoriilor mi se pare nu numai o abatere de la normele profesionale, dar și o ticăloșie. Aceasta deoarece, asta înseamnă a aplauda Statul în relația cu individul, pe Cel Puternic în năpustirea asupra celui Slab.

Peste tot în lumea democratică, Presa, adevărata Presă, ține partea individului în raport cu Statul, apără pe cel slab în fața celui puternic.
Atît de importantă e această condiție asumată de Presă nu numai pentru Presă, dar și pentru democrație, încît și dacă greșește în apărarea unui individ înhățat de DNA, Presa nu trebuie condamnată.

Greșeala Presei în acest caz n-are nici o consecință.
În definitiv, procurorii lucrează cu dovezile din Dosar. Dacă acestea sunt zdrobitoare, nu-i poate deturna de la anchetă nici mama campaniei de presă.

Greșeala procurorilor – greșeala unei instituții de forță și prin asta greșeala Statului- are însă consecințe grave pentru viața unui om.
Și evitarea acestei greșeli e una dintre misiunile principale ale Presei.