Ion Cristoiu vorbeşte în premieră despre Hotărârea CSAT, invocată ca fiind sursa tuturor protocoalelor secrete. Prezentarea documentului e o veritabilă lovitură de presă, deoarece reprezintă unul dintre cele mai vânate documente post-decembriste, transmite Mediafax.

Contrar celor afirmate în spaţiul public, hotărârea nu prevede expres încheierea unor protocoale.

  • “Are 5 articole mari şi late. Atacă şi chestiunea evaziunii, corupţiei şi strângerii de bani la buget”

Decizia nu a fost făcut publică, dar Ion Cristoiu a văzut documentul aprobat de CSAT la începutul primului mandat prezidenţial al lui Traian Băsescu.

“Este vorba de o pagină, nu mai mult, ca să dovedesc că am văzut acest document.Ca la toate hotărârile CSAT scrie sus ”România, CSAT, Hotărâre privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor”. Aşa se intitulează această hotărâre, 5 articole are, mari şi late, o singură filă, nu sunt articole dezvoltate, sunt lapidare, atacă şi chestiunea evaziunii fiscale, corupţiei şi strângerii de bani la buget”, a spus Ion Cristoiu.

În opinia sa, cel mai important articol este cel în care corupţia este declarată factor de risc în cadrul structurii strategiei de securitate naţională.

“Cel mai important articol, după părerea mea, este articolul numărul 1 care stipulează, şi cred că încep să citez cu ghilimele: <integrarea problemei corupţiei în structura strategiei de securitate naţională ca factor de risc şi obiectiv de securitate>. Mi se confirmă o axiomă pe care eu am tot vânturat-o şi anume că dacă vrem să discutăm despre faptul că au avut loc abuzuri trebuie să începem de la întrebarea: <De ce corupţia este factor de risc de siguranţă naţională?>”, a susţinut Ion Cristoiu.

  • “Un articol vizează aducerea banilor la buget”

Un alt articol din hotărârea CSAT dă startul blocării conturilor firmelor cu datorii la buget, dar nu în numele combaterii corupţiei, ci pentru a aduce mai mulţi bani în visteria statului.

“Urmează un articol 2, care e foarte interesant, care vizează aducerea banilor la buget. Citez: <Ministerul Finanţelor Publice să continue şi să amplifice măsurile pentru blocarea conturilor firmelor care au datorii către bugetul de stat sau către fondurile de sigurări sociale”. Este hotărâre CSAT. Dumneavoastră vă pricepeţi, care era impactul asupra siguranţei naţionale? Dar probabil nu ştiu, la vremea respectivă, nu erau bani şi e limpede că toată chestia asta cu blocarea nu are atât legătură cu lupta împotriva corupţiei, cât cu aducerea banilor la bugetul de stat”, a spus Ion Cristoiu.

  • “Colaborarea între Ministerul Public, PNA şi structurile de informaţii”

Articolul 3 al Hotărîrii CSAT aduce alături, în numele luptei anticorupţie, serviciile secrete şi alte structuri ale statului, cum ar fi Ministerul Public, fostul PNA, actualul DNA şi Ministerul de Interne, dar fără a vorbi despre încheierea unor protocoale.

“E foarte interesant articolul 3 care precizează, spun eu, <necesitatea unei colaborări> între Ministerul Public, PNA şi <structurile de informaţii> şi MAI pentru <stabilirea priorităţilor şi identificarea mecanismelor de luptă împotriva corupţiei, fraudei şi spălării banilor>. Nu e vorba de protocoale, dar e vorba, iată, se citează pentru prima dată <structurile de informaţii> care să facă un plan. E foarte corect. Nu spune nicăieri că trebuie să facă protocoale”, a subliniat Ion Cristoiu.

  • “Protocoalele s-au bazat pe o hotărâre de Guvern”

Jurnalistul a explicat că, deşi Hotărârea CSAT, secretă, creează cadrul prin care corupţia e declarată factor de risc la siguranţa naţională, nimeni nu vorbeşte despre un document public care a pus, de fapt, bazele controversatelor protocoale secrete între SRI şi alte instituţii ale statului.

Este vorba despre Hotărârea de Guvern nr.231/2005, adoptată de Cabinetul Tăriceanu la 30 martie 2005 şi intrată în vigoare la 1 aprilie 2005.

“Spune aşa: Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1. Se aprobă Strategia naţională anticorupţie pe perioada 2005-2007 prevăzută în anexa 1 şi articolul 2 se aprobă planul de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007. Anexele 1 şi 2 fac parte din hotărâre. De ce este foarte important? Vom vedea la punctul 4, paragraful 5 (…): sesizarea de îndată a procurorului care instrumentează cazul de crimă organizată sau corupţie de către structurile informative şi de investigaţii prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator, adică poze, referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie sau crimă organizată. Asta înseamnă implicarea serviciilor. Şi să vedem instituţiile care trebuie să colaboreze. Este vorba despre CSAT, SRI, SIE, structurile informative din MJ, MAI, PNA, şi în ce constă: proceduri de comunicare şi protocoale semnate de instituţiile implicate. Deci, protocoalele s-au bazat pe o hotărâre de Guvern. Eu spun că e corectă. Care a fost publică”, a susţinut Ion Cristoiu.

Jurnalistul crede că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să o desecretizeze.

”Deşi s-a petrecut în 2005, este un moment istoric, momentul în care lupta împotriva corupţiei se transformă într-o problemă de siguranţă naţională, nu avem amintiri. Mi s-ar fi părut normal şi Traian Băsescu, şi cei care au participat să spună ce s-a discutat acolo. (…) După părerea mea, domnul Klaus Iohannis ar trebui să desecretizeze. Încă o dată, nu e nimic secret”, a afirmat Ion Cristoiu.

Emisiunea “Gândurile lui Cristoiu” va fi difuzată duminică, 24 martie 2019, de la ora 17:00, pe MEDIAFAX şi Gândul.info.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?