Cristina Guseth: NU sunt pregătită, dar o să mă pregătesc

Cristina Guseth, propusă pentru ocuparea portofoliului de la Justiție, a declarat luni, după audierea din comisiile parlamentare de specialitate, că s-a gândit să-și depună mandatul, dar că imediat a reflectat la ce impact va avea activitatea sa pe viitor, recunoscând că încă nu este pregătită pentru această funcție, transmite Agerpres.

„A fost o situație în care eu am simțit o energie negativă împotriva mea și, în pofida acestui lucru și a unui experiențe extrem de dificile, va trebui să colaborez și să mă supun puterii legislative în statul român”, a afirmat Guseth despre momentul tensionat din timpul audierii pe tema imunității.

Referitor la solicitarea unui parlamentar de a renunța la nominalizare și dacă a fost vreun moment în care a luat în calcul să depună mandatul, Cristina Guseth a confirmat că s-a gândit la acest lucru.

„Da, în acele momente treci prin toate etapele. Te gândești la tine, la ce simți, dar te gândești și la impactul pe care poate o să-l aibă ceea ce o să faci în viitor și atunci a trebuit să iau decizia destul de repede. (…) Nu sunt pregătită. Dar o să mă pregătesc. Pentru mine o să fie mult mai greu. Nu sunt pregătită în sensul faptului că nu am educație juridică. Tocmai de asta, eu cred că acolo pot reprezenta justițiabilul. Și ei trebuie să înțeleagă ceea ce este în legi. Legea nu este apanajul unor oameni cu pregătire juridică. Legea se aplică oamenilor. Deci, eu voi reprezenta acei oameni și voi face un efort suplimentar ca să înțeleg și să iau decizia bună”, a explicat directorul Freedom House.

Ea a recunoscut că s-a blocat la întrebările legate de imunitate și că s-a simțit ca la examen.

„Acolo m-am blocat. (…) Deci, eu acolo m-am blocat și am uitat de imunitate, despre care tot vorbim, pe care o au în caz de percheziție, de arest preventiv parlamentarii”, a menționat Guseth.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare