Cristian Bușoi, responsabilul Parlamentului European în relația cu EMA: România este în mod particular afectată de lipsa medicamentelor. De pe piață au dispărut câteva mii de produse. Dincolo de măsurile pe care suntem obligați să le luăm la nivel național, printre care se numără o nouă metodologie de preturi, reducerea taxei clawback, reglementarea importurilor paralele, experiența și implicarea Agenției Europene pentru Medicamente în rezolvarea acestei crize este esențială

Conduc o delegație a Comisiei ENVI din Parlamentul European la Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), cu sediul la Amsterdam, în calitate de responsabil al Parlamentului pentru relația cu Agenția.Am avut astăzi o serie de ședințe de lucru cu toată conducerea Agenției, inclusiv directorul executiv al acesteia, dr.Emer Cooke. Scopul vizitei noastre este de a înțelege mai bine care sunt provocările cu care se confruntă Agenția în procesul de evaluare și aprobare a medicamentelor, dar discuțiile s-au concentrat și pe implementarea legislației în domeniul medicamentelor, a anunțat într-un comunicat de presă europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, responsabilul Parlamentului European în relația cu EMA.

O dezbatere importantă pe agenda UE este cea legată de monitorizarea penuriei de medicamente și dispozitive medicale, în cazul unor amenințări de sănătate publică și urgențe de sănătate publică. Monitorizarea este o responsabilitate pe care EMA a primit-o de curând și pentru care eu am insistat în timpul procedurii de revizuire a legislației în 2021 și 2022. Este important că EMA a început deja să se organizeze în acest sens și a inițiat deja o serie de măsuri concrete în cazul antibioticelor și tromboliticelor. De asemenea, Agenția monitorizează eventuale lipsuri pentru medicamentele aprobate de EMA prin procedura centralizată, dar și situațiile critice la nivel național. România este în mod particular afectată de lipsa medicamentelor. De pe piață au dispărut câteva mii de produse. Dincolo de măsurile pe care suntem obligați să le luăm la nivel național, printre care se numără o nouă metodologie de preturi, reducerea taxei clawback, reglementarea importurilor paralele, experiența și implicarea Agenției Europene pentru Medicamente în rezolvarea acestei crize este esențială, mai spune Bușoi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Articole relationate

    Categorii populare