Cristian Bușoi: Noul contract cadru, un pas înainte foarte bun pentru îmbunătățirea sistemului românesc de sănătate

Un nou contract cadru, care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate va intra în vigoare începând de la 1 iulie. Salut acest demers, o evoluție semnificativă și un pas important în direcția îmbunătățirii sistemului românesc de sănătate și în asigurarea unor servicii medicale de calitate. Reglementările nou introduse pun accent pe consolidarea prevenţiei, depistarea precoce şi tratarea în faze incipiente a bolilor, precum şi pe îmbunătăţirea accesului la servicii medicale prin extinderea pachetului de bază, afirmă într-un comunicat europarlamentarul Cristian Bușoi, vicepreședinte PNL responsabil cu politicile de Sănătate și președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European.

Prin noul Contract cadru se reglementează, pentru prima dată, plata în funcție de performanță. Medicina de familie va fi primul segment de asistență medicală pentru care se alocă o sumă din bugetul FNUASS, în acest scop. Se vor acorda, de asemenea, stimulente medicilor de familie care vor furniza servicii în zonele îndepărtate și slab deservite, pentru reducerea inechităților în ceea ce privește acordarea de asistenţă medicală primară.Noul contract prevede și extinderea pachetului de analize şi investigaţii în sistem ambulator și introduce noi reglementări privind prescrierea medicamentelor biosimilare. Tot în acest nou contract este prevăzută introducerea în pachetul de bază a noi dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu. Pentru îngrijirile medicale și paliative la domiciliu se reglementează posibilitatea acordării acestora la locația declarată de asigurat, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență.Pentru medicamentele compensate se introduc noi reglementări privind prescrierea biosimilarelor, atât la inițierea tratamentului, cât și la continuarea acestuia, precum şi obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a monitoriza semestrial prescrierea produselor biologice.Salut aceste schimbări semnificative și îi felicit pe toți cei implicați în procesul de elaborare a noului contract cadru, mai spune Bușoi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vicepremierul rus: Cea mai mare criză energetică din ultimii 40 de ani

    Actualul conflict din Orientul Mijlociu a dus la cea mai mare...

    Mișcarea cu care Iranul poate arunca in aer prețul petrolului pentru ani de zile

    Răspunsul potențial al Iranului la un atac (presupus din...

    Vance in Ungaria, sprijin pentru Viktor Orbán in alegeri

    Vicepreședintele american JD Vance intenționează să facă în curând...

    Consilierul lui Putin: Navele Marinei Ruse vor escorta navele comerciale rusești

    Navele Marinei Ruse vor începe să escorteze navele comerciale...

    Articole relationate

    Categorii populare