Cristi Puiu scos din juriul Festivalului de Film de la Veneția după criticile la adresa atitudinii autorităților în timpul pandemiei

Cristi Puiu a fost înlocuit în juriul celei de-a 77-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția, în care fusese anunțat luna trecută. Locul acestuia a fost luat de actorul american Matt Dillon, scrie labiennale.org.

Regizorul Cristi Puiu a declarat  în discursul de dinaintea proiecției fimului său „Malmkrog”, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), că deși respectă toate regulile de protecție sanitară și distanțare, consideră că este „inuman” ca spectatorii să privească un film de 200 de minute purtând mască. Regizorul a criticat și abordarea autorităților în contextul pandemiei de coronavirus, precizând că tonul acestora este „inacceptabil”, transmite b1.ro.

„Am muncit foarte mult la acest film, fără mască. Am avut noroc. Uitaţi, stau, păstrez distanţarea socială, toate normele sunt aici. (…) N-am apucat să corectăm, pentru că nu ne-am gândit că o să lansăm vreodată acest film din pricina acestei pandemii mondiale. Filmul a ieşit în Franţa, în săli de cinema, fără distanţare socială şi fără mască, în interior, cum ar veni treaba.Şi ăsta este motivul pentru care eu nu particip la această poveste. (…) Stau, distanţare socială iar de mâine, am înţeles, la Cluj se poartă mască în aer liber. Ok, îmi pare rău pentru dumneavoastră, este un film de 200 de minute. Să staţi cu masca pe faţă să vă uitaţi la un film de 200 de minute este inuman. Şi eu vă rog să plecaţi atunci când aţi simţit că trebuie să ieşiţi, că nu mai suportaţi, să plecaţi, vă rog foarte mult”, a declarat regizorul

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare