Crin: Două sunt criteriile de selecţie ale echipei Bolojan: băsismul ieri/sorosismul azi şi mediocritatea

Fostul preşedinte liberal Crin Antonescu susţine că nu a văzut în 36 de ani atâta ”impostură, neruşinare şi josnicie” la PNL, el precizând că întrunirea de duminică este ”congresul trădătorilor”.

Crin Antonescu a scris, duminică, pe Facebook, că foloseşte rar cuvântul trădare, dar consideră că a fost ”congresul trădătorilor” la PNL.

”În 36 de ani nu am văzut niciodată ceva mai potrivit cu termenul «trădare» decât Congresul extraordinar al PNL de astăzi. Atâta impostură, atâta neruşinare, atâta josnicie şi, într-un cuvânt, atâta trădare n-am văzut niciodată. Trădare prin falsificarea, în cel mai pur stil comunist, a istoriei. Se invocă, la fiecare pas, istoria şi continuitatea PNL, dar sunt invitaţi doar foştii preşedinţi care au trădat PNL pentru Băsescu (Stoica, Stolojan) sau Nicuşor (Orban)”, a scris Crin Antonescu.

Totodată, Antonescu a afirmat că atât el, cât şi Călin Popescu Tăriceanu nu au fost invitaţi la reuniunea PNL.

”Dar n-au existat nici Florin Cîţu, nici Nicolae Ciucă – şi el candidat la Preşedinţie al PNL. Ne-au decupat din fotografie ca Oana Gheorghiu pe Nicuşor. Trădare prin tăcerea josnică a vechilor liberali prezenţi în sală atunci când unul ca Sighiartău (copil de mingi pe la greii băsismului în epoca de aur) face istoria celor 37 de ani ai PNL. La fel, dl. Ciucu vorbeşte despre raporturile politicieni-partide-sistem (servicii, justiţie). Vorbeşte frumos. Parcă mă aud pe mine în 2009”, a declarat Crin Antonescu.

El l-a acuzat pe Ilie Bolojan că are treabă doar cu PSD şi că a fost un premier catastrofal, fără idei şi fără sentimente faţă de oameni.

”Două sunt criteriile de selecţie ale echipei Bolojan: băsismul ieri / sorosismul azi şi mediocritatea. Singurul exceptat de la CV-ul băsist e eternul «reformist» Motreanu. Setea de reformă a lui Motreanu (nelipsit de 7 ani din toate conducerile PNL decupate azi din istorie) e singura garanţie că  «revoluţia Bolojan» preţuieşte şi experienţa. Experienţa mediocrităţii, a laşităţii şi a oportunismului”, a mai transmis Antonescu.

Acesta a adăugat şi ”un gând trist pentru foşti camarazi din lupte adevărate”: ”Probabil că, uneori, nu-ţi permiţi nici să vomiţi. Înghiţi”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Articole relationate

    Categorii populare