spot_img
duminică, 15 februarie, 2026
10 C
București

Criminalul turc condamnat la 23 de ani de pușcărie fugit din permisia acordată de închisoarea Rahova a mai avut 20 de permisii in ultimul an

Cetățeanul turc care nu s-a mai întors din permisie, luni, în Penitenciarul Rahova, a beneficiat de peste 20 de permisii în ultimul an, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

El a fost dat în consemn la frontieră și este căutat de echipe mixte de polițiști de penitenciare, cât și de la alte structuri de poliție din București și din țară.

”Facem apel către cetățenii care dețin informații relevante ce pot conduce la identificarea sau localizarea bărbatului să apeleze de îndată 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție. Totodată, recomandăm să nu se apropie de acesta, întrucât poate reprezenta un pericol”, informează Biroul de presă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB).

”Luni, în jurul orei 10:05, s-a constatat că deținutul Atash Abdulah, în vârstă de 45 ani, fără antecedente penale, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 22 ani și 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, aflat în regim semideschis, încarcerat în penitenciarul București-Rahova, nu s-a întors din permisiunea de ieșire din penitenciar acordată, la ora stabilită”, potrivit unui comunicat al Penitenciarului Rahova.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal la Munchen intre miniștrii de externe europeni și șefa diplomației UE

    O reuniune informală a miniștrilor de externe ai UE,...

    Stand-up cu Miruță la Munchen: Ca la autoservirile studențești de pe vremuri

    Ministrul apărării, Radu Miruță, publică azi, pe Facebook (!?),...

    În timp ce Bolo lovește persoanele cu handicap, in Serbia au 10 zile gratuit la Spa și recuperare balneo

    Recuperarea balneo-climatică a invalizilor de război militari și civili,...

    Ruperea Albertei de Canada și unirea cu America

    Provincia canadiană Alberta intenționează să organizeze un referendum privind...

    India spune NIET lui Trump

    India își va păstra autonomia strategică în ciuda promisiunii...

    Orbán: Bruxelles-ul și „marele capital” vor să ii jecmănească pe unguri

    Dacă vom permite "coaliţiei formate din partidul de opoziţie...

    Leyen vrea să facă România un actor nerelevant in UE

    UE trebuie să acţioneze mai rapid şi mai ferm,...

    Articole relationate

    Categorii populare