Bărbatul care a aruncat benzină pe o tânără de 17 ani din comuna Dârvari-Mehedinţi este un individ extrem de periculos. În anul 1993 a intrat după gratii după ce a luat viaţa a cinci persoane.Ion Turnagiu (45 de ani), bărbatul care a aruncat o sticlă de benzină pe o tânără de 17 ani şi i-a dat foc, este un criminal în serie, condamnat în 1994 la închisoare pe viaţă, scrie Adevărul.
În 30 martie 1993, doi bătrâni din Calea Rahovei – Bucureşti, din câte se pare rude cu Turnagiu, aveau să fie primele sale victime. Le-a ucis cu sânge rece în scop de jaf. Câteva luni mai târziu, în septembrie 1993, în localitatea Racoviţa, judeţul Timiş, Ion Turnagiu a ucis o femeie însărcinată în luna a şaptea, tot în scop de jaf.
Judiciariştii au luat în calcul că individul a luat atunci viaţa a două persoane.
Ultima crimă comisă de acest bărbat s-a petrecut în noiembrie 1993, în parcul din vecinătatea gării din municipiul Drobeta Turnu Severin, când a ucis un bărbat, tot în scop de jaf. A fost reţinut la sfârşitul anului 1993 şi ulterior condamnat pe viaţă pentru crimele comise.
După 26 de ani de detenţie, criminalul a fost eliberat condiţionat, în 10 mai 2019, din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, în baza recursului compensatoriu, promovat de Tudorel Tudor, fostul ministru al Justiţiei din Guvernul Viorica Dăncilă.
Un amic din penitenciar i-a pus la dispoziţie o casă în localitatea Dârvari, unde a locuit o vreme fără forme legale, după care, obligat de poliţie, şi-a făcut domiciliul aici. A plecat din această locuinţă şi s-a mutat în casa unei femei din Dârvari, care munceşte în Italia, cu sarcina de a avea grijă de gospodărie.
Vineri, 13 iunie, a incendiat o adolescentă de 17 ani, care l-a reclamat la Poliţie pentru viol şi agresiune. Tânăra se zbate între viaţă şi moarte, internată la spitalul din Craiova, cu arsuri pe 80-90% din suprafaţa corpului.