spot_img
2.2 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăEconomieAgriculturaCrescătorii de porci danezi și olandezi se pregătesc să ia cu asalt...

Crescătorii de porci danezi și olandezi se pregătesc să ia cu asalt România

-

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Alina Kühnel

- Reclama -

Sunt imaginile unui protest paşnic, organizat de Greenpeace în fața guvernului danez. Planurile marilor fermieri danezi sunt însă mult mai dinamice şi direct legate de Romania.

- Advertisement -
    
Protest Greenpeace-Copenhaga (J. F. Tuca)

Într-o țară cu sub 6 milioane de locuitori, marile ferme din Danemareca adăpostesc peste 31 de milioane de porci. Copenhaga a găzduit în aceste zile (30-31 august) Summitul Mondial dedicat Hranei (World Food Summit 2018), iar activiştii Greenpeace au dorit să atragă atenția asupra pericolelor pe care le reprezintă industrializarea fermelor de animale.

Protest Greenpeace-Copenhaga (J. F. Tuca)Protest Greenpeace-Copenhaga

- Advertisement -

Numeroase studii atestă efectele nocive ale suprapopulării fermelor nu doar pentru animale şi personal, dar şi pentru întreaga zonă. Cercetătorii au comparat ferme din Germania, Olanda şi Statele Unite, unde efectivele de porci depăşeau 25.000 de animale, concluzionând că pesticidele şi antibioticele folosite se regăsesc în pânza freatică din zonele marilor crescătorii de animale, în timp ce mulți angajați se confruntă cu probleme cauzate de bacteriile rezistente la antibiotice, precum stafilococul auriu. În Germania, un studiu realizat pe 7.000 de persoane care locuiau la circa 500 de metri distanță de marile crescătorii de porci a scos la iveală problemele pulmonare ale oamenilor, cauzate de endotoxinele şi concentrația mare de amoniac din aer.

Fermierii danezi se mută în România

În contextul sensibilizării opiniei publice asupra riscurilor pe care le reprezintă crescătoriile în masă, marii fermieri danezi, dar şi cei olandezi anunță că se mută în România sau în Țările Baltice.

„Tot mai des marii crescători de porci din Danemarca anunță că îşi vor muta fermele în România şi în statele baltice, dacă li se vor aplica restricții la folosirea de antibiotice şi pesticide sau vor fi reclamate drepturile animalelor. Ceea ce înseamnă că vor exporta problemele de mediu în România şi alte noi state comunitare”, a declarat pentru DW Jette Friis Tuca, o ecologistă convinsă, care a participat la protestul din fața guvernului danez.

Fermă de porci (picture-alliance/dpa/D. Maurer)

România este momentan afectată de pesta porcină africană, dar marii investitori din Olanda sau Danemarca dispun de logistica necesară relocării marilor ferme, atunci când situația se va calma. Fără efective de animale, dar cu spațiu şi personal, România nu este întâmplător invocată de fermierii din occident, cu precădere din Olanda şi Danemarca.

La sfârşitul anului 2017 se parafa tranzacția anului în agricultură, mai exact în sectorul creşterii animalelor. Premium Porc, al doilea mare crescător de porci din România, trecea de la acționariatul privat danez în portofoliul unui fond de investiții din Danemarca.

Ziarul Financiar anunța atunci că fondul de investiții Polaris Capital Management, cu active de 8 miliarde de dolari, urma să preia compania DCH International, care deține şi Premium Porc România. De altfel, principala activitate a DCH International se concentrează pe România, unde sub brandul Premium Porc funcționează mai multe companii. La nivel de grup, danezii sunt al doilea jucător din piața producătorilor de carne de porc, după Smithfield, care are acționari chinezi.

Unul dintre cei mai agresivi investitori în terenurile agricole din România este gigantul olandez Rabobank. Olandezii au cumpărat prin intermediul brațului de investiții agricole Rabo Farm sute de mii de hectare, în ciuda limitărilor impuse inițial de autoritățile de la Bucureşti. Interesul nu ar trebui să surprindă, atîta timp cât hectarul de teren agricol din România era de 25 de ori mai ieftin decât în Olanda sau Danemarca.

De altfel, Rabobank a ajuns la un moment dat, mai exact în anul 2015, şi în atenția procurorilor din România, după ce presa olandeză şi Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație au atras atenția asupra unor posibile fraude şi a rețelelor corupte, în care pionii principali erau primari sau politicieni/baroni locali.

Pământ arabil (picture-alliance/dpa/P. Pleul)

Agricultura românească

Un studiu realizat de către Transnational Institute pentru Comisia de Agricultură din cadrul Comisiei Europene atrage atenția asupra fenomenului de „acaparare” a terenurilor agricole din Europa de Est de către cetățenii din afara, dar şi din interiorul spațiului comunitar. Potrivit studiului, România este unul din statele care au vândut cele mai mari suprafețe străinilor. „Concentrarea fenomenului de acaparare a terenurilor agricole în Europa de Est este în mod particular alarmantă având în vedere faptul că în noile tratate de aderare la UE statele membre au obținut perioade de tranziție pentru liberalizarea pieței de fond funciar(…). Informațiile sugerează că România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia sunt, în mod particular, punctele fierbinți ale acestei probleme”, se arată în raport.

De menționat că în România liberalizarea pieței funciare a avut loc la 1 ianuarie 2014. Deşi nu există statistici oficiale, se estimează că o mare parte a agriculturii din România e finanțată de concerne transnaționale.

Că danezii se simt bine în România confirmă şi Erik Jantzen. Venit în 2006 în România, Jantzen a cumpărat în mod discret zeci de mii de hectare, pe care fie le-a cultivat, fie le-a arendat, fie le-a vândut mai departe. Jantzen Development s-a implicat în tranzacții însumând mai mult de 28.000 de hectare în toată țara, declara pentru economica.net fermierul danez, care numai în Ialomița deține o fermă de aproximativ 5.000 de hectare, la care se adaugă alte 2.500 de hectare la malul mării.

Danezii s-au acomodat aşadar în România. Rămâne de văzut cât de uşor se vor acomoda porcii danezilor, dacă marii crescători vor fi nevoiți să se îndrepte către România.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img