Creierul afacerilor lui Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, reţinut

Omul de afaceri Sorin Strutinsky, preşedintele CVM Tomis Constanţa, creierul afacrilor grupării Mazăre- Nicuşor Constantinescu, a fost reţinut de procurorii DNA într-un dosar în care este suspectat de dare de mită şi trafic de influenţă, potrivit unor surse judiciare.
El este acuzat că ar fi primit de la reprezentantul unei firme peste 635.000 de lei şi 25.000 de euro, pentru a interveni la funcţionari ai Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa să plătească lucrările executate de societate, în baza unui contract.

Potrivit unor documente ale procurorilor DNA, obţinute de MEDIAFAX, în 2012, Sorin Gabriel Strutinsky ar fi pretins de la o persoană, denunţătoare în cauză, o sumă de bani, care ar fi reprezentat 10 la sută din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau să fie încasate de SC Argos Industria SRL, ca parte a unui consorţiu de firme, în baza unui contract încheiat în 11 decembrie 2012 cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa, respectiv dragaj de întreţinere pe Canalul Dunărea – Marea Neagră şi pe Canalul Poarta Albă – Midia – Năvodari.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare