Creditele neperformante vor lovi Europa de Est

Băncile din centrul, estul şi sud-estul Europei se confruntă cu unul dintre cei mai dificili ani de după criza financiară globală şi multe dintre ele se aşteaptă să reducă creditarea şi să se confrunte cu o creştere a creditelor neperformante, conform rezultatelor unui studiu publicat vineri, transmite Reuters.

Sondajul realizat pe parcursul lunii martie de Banca Europeană de Investiţii, braţul financiar al Uniunii Europene, arată că aproape 65% din băncile intervievate se aşteaptă ca ponderea creditelor neperformante (NPL) să crească în lunile următoare şi să aprobe un număr „vizibil” mai mic de noi împrumuturi.

Concret, aproape 40% dintre băncile din centrul, estul şi sud-estul Europei, care au fost intervievate după ce au fost introduse restricţiile din cauza pandemiei de coronavirus, au declarat că se aşteaptă ca raportul dintre împrumuturi şi depozite să scadă.

„Pandemia de coronavirus este o criză fără precedent. Însă, acţiunile coordonate şi sprijinul la nivel european vor fi şi ele fără precedent”, a spus vicepreşedintele BEI, Lilyana Pavlova.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare