Crearea României Mari și a statului român modern scoase din programa de BAC/ DEPUTATUL PMP MARIUS PAȘCAN: Minister al Educaţiei şi „mari” specialişti, chiar nu vă este ruşine?! Sau este o decizie în baza unei strategii politice premeditate, pe linia politică devoalată azi de preşedintele Klaus Iohannis, care a atacat la CCR Legea adoptată de Parlament privind Ziua Tratatului de la Trianon

Aspectele fundamentale ale istoriei privitoare la configurarea României Mari şi a statului român modern au fost excluse din programa de examinare la Bacalaureat, disciplina Istorie, a scris preşedintele executiv al PMP, deputatul Marius Paşcan, vineri, pe Facebook.

„Doamne, pe mâna cui ne-ai lăsat ţara?! Unii ar vrea să şteargă istoria românilor, să o excludă din memoria generaţiilor viitoare, să o facă pierdută sau în cel mai bun caz mistificată în detrimentul realităţii… Am aflat stupefiat că pentru examenul de bacalaureat la disciplina istorie au fost excluse din programa de examinare pe care trebuie să o asimileze elevii tocmai capitolele referitoare la Primul război mondial, Marea Unire din 1 Decembrie 1918, semnificaţia Tratatului de la Trianon, adică toate aspectele fundamentale ale istoriei privitoare la configurarea României Mari şi a statului român modern. Incredibil!”, a afirmat Marius Paşcan.

El şi-a exprimat indignarea pe această temă.

„Minister al Educaţiei şi ‘mari’ specialişti, chiar nu vă este ruşine?! Sau este o decizie în baza unei strategii politice premeditate, pe linia politică devoalată azi de preşedintele Klaus Iohannis, care a atacat la CCR Legea adoptată de Parlament privind Ziua Tratatului de la Trianon, pe motiv că ‘Nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat’. Domnule preşedinte, de când au nevoie istoria României şi evenimentele sale fundamentale de pretinsul ‘interes social’? Nu atacaţi prin similitudine şi Ziua Naţională a României la CCR, întrucât UDMR şi mulţi alţii nu au niciun interes social pentru acest eveniment?! Ce aberaţie aţi scornit şi la comanda cui?! Pretexte, domnule preşedinte, pretexte, după ce tocmai aţi pozat în patriot înfierând trocurile politice ale PSD cu UDMR care în mod real au subminat România şi continuă. Acum procedaţi exact la fel ca cei pe care v-aţi mâniat artistic în spaţiul public. A fost, se pare, doar dramaturgie şi ipocrizie. Păcat!”, a postat Paşcan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Mossad în ancheta privind presupusa influență străină in alegerile din Israel: Qatar și Turcia bănuite

    Serviciul de informații israelian Mossad s-a alăturat anchetei serviciului...

    Povestea crizei constituționale din Polonia

    În martie, parlamentul polonez a ales șase noi...

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Articole relationate

    Categorii populare